Prima reacției a tatălui, după ce David Popovici a devenit primul campion mondial la natație din România: „Suntem foarte, foarte fericiți!” | EXCLUSIV

David Popovici a reușit o performanță extraordinară la Campionatul Mondial de natație de la Budapesta.

Tânărul înotător, în vârstă de 17 ani, a reușit să câștige aurul la proba de 200 de metri liber, chiar la debutul său la un Campionat Mondial.

Imediat după această reușită, tatăl lui David, Mihai Popovici a oferit prima reacție și s-a declarat foarte fericit.

Mihai Popovici: „Suntem foarte, foarte fericiți!”

David Popovici a terminat cursa cu un timp de 1,43:21 minute, stabilind un nou record mondial al juniorilor.

Pe lângă acest record stabilit, înotătorul a înregistrat al patrulea timp din istorie la 200 de metri liber.

Datorită acestui success, David Popovici a devenit primul campion mondial al României la seniori, într-o competiție de asemenea anvergură.

Imediat după ce această reușită, Mihai Popovici a reacționat în exclusivitate pentru ProSport după incredibila reușită a fiului său. Acesta a ținut să mulțumească tutoror celor care l-au susținut pe David, declarând că este foarte fericit.

„A fost absolut senzațional! A fost un sentiment uluitor! Suntem foarte, foarte fericiți! Vă mulțumim pentru susținere”, a declarat Mihai Popovici pentru ProSport.

Campionul mondial va intra și mâine în bazin. David Popovici va evolua în seriile de la 100 de metri liber, în aceeași zi fiind programate semifinalele, iar finala va fi peste două zile.

Mesajul celor de la COSR

COSR a reacționat imediat după performanța fabuloasă a tânărului sportiv român, felicitându-l pe acesta.

„David Popovici e campion mondial! Primul înotător din România care reușeste această performanță la masculin. David a înotat magistral cursa de 200 m, a fost al doilea două lungimi de bazin dar finalul a fost unul spectaculos. Cu 1:4321 David a stabilit un nou record mondial de juniori. Viteza nativă și stilul remarcabil de înot l-au transformat în noua stea a înotului mondial, la 17 ani! În tribune au fost părinții săi, antrenorul Adrian Rădulescu, Camelia Potec și mulți români care au trăit acest moment istoric. David Popovici, felicitări! România e mândră de tine!” arată pagina de facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Publicat: 20 06. 2022, 20:06
Actualizat: 21 06. 2022, 17:55