Prima victorie după 169 de etape! Matura, câștigătorul surpriză de la Sapporo
La cea de-a 169-a etapă la care a participat în Cupa Mondială de sărituri cu schiurile, cehul Jan Matura și-a trecut azi în palmares prima victorie în competiție, pe trambulina de la Sapporo.
Deși a sărit în ambele manșe mai puțin decât norvegianul Tom Hilde, Matura (32 de ani) s-a impus grație stilului mai bun și datorită condițiilor de vânt favorabile. Astfel, cehul care a bifat prima victorie și primul podium în carieră în Cupa Mondială, a sărit 132 și 135 de metri în cele două manșe disputate la Sapporo, totalizând 249,5 puncte, cu 0,7 puncte mai mult decât Hilde, care s-a oprit după sărituri de 136 și 139 de metri. Pe trei s-a clasat slovenul Robert Kranjec, aflat la cea mai bună performanță din acest sezon, cu 244,4 puncte. „Este un vis care a devenit realitate pentru mine. Mi-am dorit întotdeauna să câștig în Cupa Mondială, iar astăzi am reușit. Îmi place să sar la Sapporo”, a spus Matura (foto).
Ocupantul locului secund în ierarhia Cupei Mondiale, Anders Bardal, s-a clasat pe locul patru și a redus handicapul care îl desparte față de liderul Gregor Schlierenzauer la doar 135 de puncte. Bardal a profitat și de absența austriacului, al cărui doctor l-a sfătuit să nu participe la etapele de la Sapporo (n.r. – cealaltă va avea loc mâine dimineață) din cauza unui răceli. Astfel, câștigătorul Cupei Mondiale din sezonul trecut ar putea reduce handicapul la 35 de puncte dacă se va impune în etapa de mâine. Până la finalul Cupei Mondiale au mai rămas 14 etape.
Clasament etapă Sapporo
1. Jan Matura (Cehia) 249,5p
2. Tom Hilde (Norvegia) 248,8p
3. Robert Kranjec (Slovenia) 244,4p
4. Anders Bardal (Norvegia) 242,3p
5. Dmitri Vassiliev (Rusia) 235,8p
6. Daiki Ito (Japonia) 235,4p
7. Severin Freund (Germania) 235,1p
8. Michael Neumayer (Germania) 234,9p
9. Kamil Stoch (Polonia) 233,1p
10. Maciej Kot (Polonia) 231,8p
Clasament Cupa Mondială după 14 etape
1. Gregor Schlierenzauer (Austria) 840p
2. Anders Bardal (Norvegia) 705p
3. Severin Freund (Germania) 601p
4. Anders Jacobsen (Norvegia) 596p
5. Andreas Kofler (Austria) 450p