Primul meci din barajul de calificare în semifinalele SuperLigii CEC Bank între SCM Timisoara și Clubul Sportiv Tomitanii s-a încheiat cu victoria formației de pe Bega, 57-15 (38-8).
OFICIAL! Răzvan Burleanu a solicitat MTS să preia în folosință gratuită arena Arcul de Triumf! Cum vrea să scoată rugby-ul de pe un teren care-i aparține de mai bine de 100 de ani
Partida a fost arbitrată de o brigadă formată din Cristian Șerban, ajutat de Alexandru Nițulescu și Mihai Văcaru, arbitrii 4 și 5 fiind Lucian Ravar și Florin Bonea, iar observator de meci, Constantin Bonea.
Echipa de rugby fanion a Banatului a trecut prin multe transformări în vară, antrenorul principal e Valentin Calafeteanu, iar cea mai importantă mutare la nivelul lotului a fost sosirea lui Mihai Lazăr din Franţa.
Cum Știința Baia Mare și Steaua București au ocupat primele două poziții în clasamentul sezonului regulat, acestea și-au asigurat deja prezența în semifinale, pentru celelalte două locuri a obținut azi calificarea SCM Timișoara iar duminică, de la ora 15.30 (în direct pe TVR 1), se vor duela Universitatea Cluj și Dinamo București, meci care are loc pe teren neutru, la Brașov.
The president of the Romanian Rugby Union, Alin Petrache, talks about the comeback of rugby. #RugbyRomania #SuperLigaCECBank pic.twitter.com/Ft19Tow5FL — Romanian Rugby Union (@RugbyRomania) August 26, 2020
The president of the Romanian Rugby Union, Alin Petrache, talks about the comeback of rugby. #RugbyRomania #SuperLigaCECBank pic.twitter.com/Ft19Tow5FL
— Romanian Rugby Union (@RugbyRomania) August 26, 2020
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER