Primul titlu european pentru România la yaching. Erbu Bolad, victorie în proba feminină a Campionatului European de Yachting Zoom 8

Este pentru prima dată când România obține la yachting un titlu european.

Românca Ebru Bolat a câștigat titlul european la fete, la Campionatul European de Yachting Zoom 8 care s-a încheiat sâmbătă, la Tomis, Constanța. Situată pe locul al treilea în primele zile de concurs, Ebru a avut o excelentă ultimă zi câștigând, rând pe rând, trei dintre cele patru curse ținute sâmbătă și urcând, astfel, două poziții în clasament. Podiumul la fete a fost completat de sportivele daneze Josephine Swiatecka și Julie Havn, cărora le-au revenit, după ultimele patru curse, locurile doi și, respectiv, trei în clasamentul final, la distanță de doar un punct.

La băieți, ziua decisivă nu a adus mari surprize: sportivii estonieni Jakob Haud și Julius Henrik Tarand care au fost până sâmbătă, în fruntea clasamentului și-au reconfirmat pozițiile, locul al treilea revenindu-i sportivului austriac Prettner Keanu.

Victoria lui Ebru Bolat aduce o premieră extrem de importantă în sportul românesc. Este pentru prima dată când un sportiv român câștigă un titlu european la yachting. Și asta cu atât mai mult cu cât victoria lui Ebru nu a fost deloc ușoară. Concurenții au avut parte de condiții meteo extrem de dificile, în toate zilele Campionatului.

Pentru Ebru Bolat, emoțiile și bucuria au fost cu atât mai mari. Sportiva româncă, în vârstă de numai 14 ani, este extrem de fericită pentru cucerirea unui titlu atât de important. Ebru a declarat, la finalul competiției, că următorul titlu pe care și l-ar dori este un titlu mondial.

Publicat: 20 04. 2014, 10:14
Actualizat: 20 04. 2014, 12:34