HSC Csikszereda a restabilit egalitatea la general, în finala Ligii Naționale de hochei, după ce a învins pe Brașov, cu 6-1
Finala Ligii Naționale de hochei se anunță una de anduranță. Aseară, la Brașov, HSC Csikszereda a câștigat al doilea meci din lupta pentru trofeu, după ce s-a impus în fața echipei gazdă, Corona cu 6-1 (3-0, 1-1, 2-0). La general scorul e 1-1. Învinsă în partida inaugurală a finalei cu 4-3, chiar în fieful său, HSC a avut o tresărire de orgoliu pe Patinoarul Olimpic de la Brașov. Ciucanii și-au amintit că sunt campionii ultimilor cinci ediții și au defilat pe gheața adversarilor. Cu Tivadar Petres în zi de grație, acesta reușind hattrick-ul, hargitenii s-au desprins 3-0 și 4-1, moment în care în poarta Coronei, Rajmond Fulop i-a luat locul lui Patrick Polc. Nici această schimbare nu s-a dovedit mai norocoasă, elevii lui Eduard Giblak reușind dubla, pentru 6-1. Cu scorul general de 1-1, finala se relansează. Meciul trei este programat luni, de la ora 17:30 (Digisport 2) la Miercurea Ciuc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER