Animalul a fost găsit stând întins la soare pe o stradă din apropierea casei pugilistului.
”O doamnă a văzut-o alergând pe stradă”, a declarat o vecină de-ale lui Spong.
Investigatorii au ajuns la concluzia că puma îi aparţine lui Tyrone Spong, boxerul de categorie grea, care locuieşte în apropiere de locul unde animalul a fost găsit.
Conform 7 News, Spong se confruntă cu 23 de acuzaţii cu privire la faptul că animalul a reuşit să fugă. Fiecare dintre aceste capete de acuzare impune o amendă de 500 de dolari şi până la 60 de zile în închisoare. Procurorii consideră evadarea pumei foarte periculoasă.
Legat de circumstanţele în care s-a petrecut incidentul, aceştia sunt de părere că animalul a sărit peste gardul lui Spong, în curtea unui vecin. La acel moment nimeni nu a ştiut că animalul aparţine vecinului lor.
Printre acuzaţiile cu care se mai confruntă Spong se numără faptul că a permis animalului să fugă, deţinerea fără autorizaţie, adăpostirea într-o cuşcă prea mică şi hrănirea şi adăpostirea inadecvată.
Potrivit aceleiaşi surse, în curtea lui Tyrone Spong se pot vedea mai multe cuşti de animale şi se pare că pugilistul deţine mai multe animale exotice.
Puma a fost trimisă la un centru de îngrijire pentru animale sălbatice, unde se pare că s-a adaptat foarte bine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER