Puțini știau asta despre Arnold Schwarzenegger!** De ce a stat trei zile într-o închisoare
Arnold Schwarzenegger a făcut petrecut trei zile într-o închisoare militară, când avea 19 ani. Înrolat în Armata Austriei, țara sa natală, fostul guvernator de al Californiei a fost pedepsit pentru că a plecat la un concurs de culturism în Germania.
Chiar dacă a câștigat acea întrecere, oficialii din Armata Austriei n-au fost impresionați și au decis să-l pedepsească pentru îndrăzneala sa de a părăsi stagiul militar. Arnold Schwarzenegger s-a decis într-o noapte să fugă din cazarmă, pentru a merge la un concurs care se desfășura în Germania.
S-a întors cu titlul de „Junior Mr. Europe”, însă de pedeapsă n-a scăpat: „Participarea la acea competiție însemna mult pentru mine, astfel că nu m-au interesat consecințele”, își explică gestul actorul în vârstă de 65 de ani.