Campionul mondial din 2009 în proba de sabie, Rareș Dumitrescu, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că își dorește câștigarea unei medalii cu echipa României la Campionatele Mondiale de scrimă, precizând că va încerca să obțină o clasare cât mai bună și la proba individuală a competiției.
„Îmi doresc foarte mult să reușim să obținem o medalie la proba pe echipe, pentru că la individual știu că îmi va fi foarte greu. Sper totuși ca și la individual să am o evoluție cât mai bună. Cu siguranță că Italia va fi principalul nostru adversar, pentru că au fost cea mai în formă echipă din acest an. Totuși, mai sunt și alte echipe care se vor bate cu noi pentru medalie, mai ales că Franța va fi la ea acasă și va dori să facă o figură frumoasă”, a spus Rareș Dumitrescu.
Sabrerul român a afirmat că îi va fi dificil la CM de la Paris deoarece nu a evoluat în nicio competiție majoră după operația la genunchi pe care a suferit-o în luna martie a acestui an: „Din păcate, nu am avut nicio competiție majoră după ce m-am operat și îmi va fi foarte greu la aceste mondiale, pentru că va trebui să dau totul. Oricum, pentru noi este important să fim acolo sus la aceste mondiale, pentru că cel mai important va fi cum ne vom prezenta la Jocurile Olimpice de la Londra„.
Rareș Dumitrescu a fost operat în luna martie, la Strasbourg, la genunchiul stâng, și a avut nevoie de o perioadă de aproximativ două luni pentru a-și relua pregătirile. Sabrerul face parte din echipa României care va participa la Campionatele Mondiale de scrimă de la Paris, din perioada 4-13 noiembrie, unde își va apăra titlul cucerit de echipa de spadă în 2009. De asemenea, Rareș Dumitrescu este deținătorul medaliei de argint la proba individuală a competiției de anul trecut.
Delegația României care va participa la CM de scrimă de la Paris va pleca, marți dimineață, în Franța.
Componența lotului României pentru CM scrimă este următoarea: Florin Zalomir, Rareș Dumitrescu, Cosmin Hănceanu, Tiberiu Dolniceanu (toți sabie masculin), Ana Maria Brânză, Loredana Iordăchioiu, Anca Măroiu, Simona Alexandru (spadă feminin), Virgil Sălișcan, Radu Daraban, Alexandru Diaconu (floretă masculin), Ioana Dumitru, Andreea Andrei, Maria Udrea (floretă feminin), Bertalan Arkosi, Adrian Pop, Otto Tardi, Cosmin Kortyanu (spadă masculin), Andreea Pelei, Bianca Pascu, Elena Munteanu și Mihaela Bulică (sabie feminin).
Probele individuale se vor desfășura în perioada 4-8 noiembrie, în vreme ce întrecerile pe echipe se vor desfășura între 9 și 13 noiembrie. Singura probă pe echipe la care România nu va participa va fi cea de spadă masculin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER