Rareș Dumitrescu privește spre JO:** „Medalie la Londra!”
Nu-i înarmat doar cu o sabie pentru Londra. Ci și cu multă hotărâre, curaj și optimism. Cantonat în Poiana Brașov, alături de colegii săi, Florin Zalomir, Cosmin Hănceanu și Tiberiu Dolnicieanu, Rareș Dumitrescu privește deja spre cea de-a doua ediție a Jocurilor Olimpice din carieră.
Rareș, națiunile puternice în scrimă organizează deseori concursuri în spații neconvenționale. S-ar putea și la noi?
Este un lanț care la un moment dat se poate rupe. Ca să organizezi o competiție într-o locație foarte cunoscută îți trebuie bani. Ca să obții banii necesari, îți trebuie sponsori! Ori ca să atragi sponsori îți trebuie un timp de expunere pe diferitele canale media foarte, foarte mare. Ei bine, ca să beneficiezi de acest timp de expunere, publicul trebuie să sa fie obișnuit cu sportul pe care-l practici. Atât timp cât în România se difuzează concursuri de scrimă 20-30 de minute pe an la televizor, nu anticipez cum ar putea fi lumea educată în acest sens.
De ce?
Mulți nu pricep o boabă la noi, dar nu sunt de învinuit. Dacă te duci în SUA și îi arăți unuia un meci de soccer, el nu pricep mare lucru. În primul rând îți trebuie o educație pentru scrimă, către toate sporturile frumoase! Și sunt multe în România! Dar în afară de fotbal românul nu prea se pricepe. Mai vorbesc și eu cu prietenii și îi întreb: «Îți place handbalul?». «Da, da!», vine prompt răspunsul. «Te pricepi la handbal??», continui eu. «Da, da!». «Dar știi câte jucătoare sunt pe teren? Sau cât e terenul de mare?», marșez eu. «Nu!». Atunci cum poți spune că te pricepi la handbal?
Tragi la individual, tragi și la echipe. Cum te împarți?
În principal, scrima e un sport individual, pentru că și în concursul pe echipe ești pe planșă tot unu contra unu. Nu trebuie să dai, ca în alte sporturi, o pasă colegului. Deci tot ce fac eu acolo rămâne. Trebuie să găsești o echipă în care să te încadrezi ți colegii care să te ajute. Pentru că degeaba dai tu tușele tale, foarte bine, dacă nu vin și ei și pun niște cărămizi la clădirea aia. Se pare că eu mi-am găsit niște colegi cu care să mă simt și să mă completez foarte, foarte bine. De asta spun, rezultatele se pot face și la individual și pe echipe.
Spuneai recent că principiul lui Pierre de Coubertin, conform căruia „Important e să participi la Jocurile Olimpice”, nu te convinge…
Da.. Eu cred că la modul în care ne pregătim și la ambiția pe care o avem nu ne putem întoarce fără o medalie de la Londra. Să dea Dumenzeu să fie două, dar e extrem de greu să revii cu două medalii de la Jocurile Olimpice, mai ales că trebuie să prinzi două zile foarte foarte bune, la fel cum am făcut-o acum trei ani, la Campionatul Mondial, unde am reușit să iau două medalii atât la individual, cât și cu echipa. Nu orice fel de medalii, sunt ferm convins că se poate și la Londra. Ca și obiectiv, mi-aș dori o medalie.
Dacă ai fi antrenorul lui Rareș Dumitrescu ce i-ai spune să-și mai îmbunătățească până la Londra?
În general, problema nu este de exercițiu, pentru că în sensul acesta Mihai (n.r. – antrenorul Covaliu, – dublu medaliat olimpic) o face foarte bine și nu avem nicio problemă. Singura problemă poate deriva din psihic. La acest capitol, antrenorul nu-ți poate face foarte, foarte multe, poate veni doar cu niște sfaturi, cu vorbe bune, dar ceea ce este în mintea ta, doar tu știi, doar singur te poți capacita la maximum.