Răzbunătorul românilor!** Sebastian Ciobanu îl va înfrunta sâmbătă pe Ismael Londt, cel care l-a învins în urmă cu un an și jumătate

Supranumit și „Fiul lui Dracula”, Ciobanu este luptătorul care, de-a lungul timpului, a aplicat înfrângeri dureroase unor competitori care au dat de pământ cu români

Sala Polivalentă va fi mâine gazda celui mai important eveniment de SuperKombat al anului. Începând cu ora 22, în direct pe Sport.ro și pe voyo.ro, Mighty Mo, Lascenko, Adegbuyi și Freddy Kemayo vor intra în ringul de luptă. Alături de ei, românii Andrei Stoica, Sandu Lungu, Raul Cătinaș și Sebastian Ciobanu (foto) vor încerca să producă surprize în fața publicului român, unul care aștepta cu înflăcărare o astfel de gală. Ultimul dintre cei menționați, Sebastian Ciobanu, poreclit și „Fiul lui Dracula”, se va lupta în semifinale cu favoritul turneului, Ismael Londt.

Ei îi bat pe români, el îi bate pe ei

Nu va fi prima întâlnire a celor doi, în urmă cu un an și jumătate surimanezul obținând o victorie clară în fața lui Ciobanu, la Constanța.

Și, chiar dacă luptătorul nu pornește cu prima șansă de calificare în finală, un lucru îl face să spere la ea. De-a lungul timpului, Sebastian Ciobanu a reușit să se impună meciuri importante împotriva unora precum Mighty Mom, Vondracek sau Poturak, luptători care câștigaseră în fața românilor Cătinaș, Sora sau Iftimoaie. Vondracek a reușit chiar „dubla” împotriva lui Ciprian Sora, în anii trecuți.

Azi, la ora 14:00, va avea loc cântarul oficial al galei, la Băneasa Shopping Center, iar fanii care vor fi prezenți și vor dori să își achiziționeze bilet vor beneficia de o reducere de 50 %

Publicat: 21 12. 2012, 08:54
Actualizat: 21 12. 2012, 08:55