Înotătorul Răzvan Florea, în vârstă de 29 de ani, a câștigat, joi, ultima cursă din carieră, proba de 100 metri spate din cadrul Campionatelor Naționale de natație ce se desfășoară în Complexul Național Lia Manoliu. „Le muțumesc tuturor celor care au venit alături de mine. Este un moment dificil și frumos, dar părăsesc arena sportivă”, a declarat Florea, care s-a impus și în proba de 200 metri, ce a avut loc miercuri.
La bazinul de la Complexul Lia Manoliu a fost organizată o festivitatea cu prilejul retragerii lui Florea, la care au fost prezenți președintele Autorității Naționale pentru Tineret și Sport, Doina Melinte, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon modern, Viorel Păunescu, secretarul general adjunct al COSR, Arthur Hoffmann, președintele clubului Farul Constanța, Ilie Floroiu, și atleta Ionela Târlea.
„Nu este un moment foarte fericit, însă sărbătorim încetarea activității de sportiv a lui Răzvan Florea, un sportiv care a atras atenția asupra natației masculine. Pleacă astăzi din activitatea de performanță unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut România”, a afirmat Viorel Păunescu.
Doina Melinte s-a declarat convinsă că Florea va deveni un mare antrenor.
„Răzvan a demonstrat că natația românească masculină poate cuceri o medalie olimpică. Răzvan a ales să se retragă în glorie. Sunt convins că va fi un mare antrenor și va obține rezultate”, a adăugat ea.
Răzvan Florea, care a început să practice natația la șase ani, a câștigat medalia de bronz în proba de 200 m spate, la Jocurile Olimpice de la Atena (2004), precum și argintul în aceeași probă, la Campionatele Europene din 2004 și bronzul la CE din 2006 și din 2008. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER