Răzvan Pîrcălabu: „Din acest moment nu mai există mai multe tabere, ci una singură”

Răzvan Pîrcălabu a fost ales, vineri, în funcția de președinte al Federației Române de Lupte, for în cadrul căruia a ocupat până în prezent postul de vicepreședinte.

Noul președinte al Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, a declarat, vineri, că în ciuda votului strâns de la alegeri, 67-64 în favoarea sa, la forul pe care îl va conduce nu vor mai exista mai multe tabere, ci una singură, care va duce acest sport către medalii.

„A fost o luptă strânsă, dar totuși este o victorie. Le mulțumesc celor care m-au votat și le mulțumesc celor care nu m-au votat, pentru că fac parte din familia luptelor și vreau să redevenim o familie mare și frumoasă. Voi reorganiza federația, trebuie să facem o echipă competitivă, pe posturi stricte, iar fiecare să răspundă de domeniul lui de activitate, respectiv de stilul său de luptă. Din acest moment nu mai există două tabere, ci una singură”, a spus Pîrcălabu, care a fost susținut la alegeri de fostul președinte, Cristian Poteraș.

Pîrcălabu crede că o eventuală alegere a lui Poteraș în forul european ar asigura sportivilor români arbitraje corecte la competițiile internaționale. „Îi mulțumesc domnului Poteraș pentru susținere. Dânsul va rămâne alături de noi în continuare și îi urez succes peste două luni, pentru că va candida pentru funcția de membru în Federația Europeană, o funcție foarte importantă pentru federația noastră, iar dacă va reuși asta, lucrurile se vor schimba mult în bine. Nu am avut așa mari emoții la alegeri, pe cât am pentru ce va urma. Obiectivul pentru Rio este cel puțin o medalie. Știu că este un obiectiv foarte îndrăzneț, dar nu imposibil. În afara JO de la Londra, unde am fost departe de mecalii, la celelalte ediții la care nu am luat medalie, am fost foarte aproape, iar dacă arbitrajul era corect, luam cel puțin o medalie la fiecare ediție”, a adăugat Pîrcălabu, care speră ca în maximum trei ani, România să găzduiască o ediție a Campionatelor Europene de lupte.

Răzvan Pîrcălabu a fost ales, vineri, în funcția de președinte al Federației Române de Lupte, for în cadrul căruia a ocupat până în prezent postul de vicepreședinte.

Pîrcălabu a obținut 67 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Vasile Pușcașu, a primit 64 de voturi. Un vot a fost anulat.

Din cei 138 de membri, șase nu au fost prezenți.

Andrei Mazurchievici, andrei.mazurchievici@mediafax.ro

Publicat: 25 01. 2013, 21:13
Actualizat: 25 01. 2013, 21:14