Strigătul de disperare al unui cunoscut antrenor: „Va fi un dezastru în sportul românesc! Vom pune lacătul pe club dacă nu se iau măsuri!” | EXCLUSIV
Pandemia de Covid-19 și măsurile stricte, ba chiar aberante luate de către autorități au pus sportul românesc pe butuci. Multe competiții au fost anulate, sportivii nu se mai pot antrena, iar cluburile sportive private riscă să intre în faliment. Cunoscutul karateka ieșean Răzvan Popa, multiplu medaliat la competiții naționale și internaționale cu ENPI Iași, mai nou antrenor și președinte al clubului nou înființat Dojo Master, a tras un semnal de alarmă în acest sens.
Popa spune că sportul românesc se îndreaptă spre dezastru și arată că sportivii săi nu au unde să se antreneze, sălile de sport din licee fiind „închise” pentru cei din exterior, deși contractele sunt în derulare.
„Domnul ministru Stroe a spus acum ceva timp că trebuie să revenim în săli, da a rămas doar la stadiul de declarații. Noi nu avem acces în sălile de sport ale liceelor, unde majoritatea cluburilor de sport, nu neapărat de arte marțiale, ci și de volei, handbal, baschet, au contracte. Nu ni se mai permite accesul din cauza pandemiei. În sălile private se poate intra, dar nu mai este loc efectiv, nu mai sunt poziții.
Directorii de școli și de licee spun că din cauza Covidului nu ni se dă acceptul, pentru că intră copii din alte școli în sală. Dar până la urmă acei copii de la club învață și ei în alte școli sau licee. Sunt tot ai noștri, sunt copii români, nu aduși de prin alte țări sau de nu știu unde. Învață la alte școli, dar și ei respectă aceleași reguli ca peste tot și nu văd de ce nu au voie să intre în sala de sport a unei alte școli”, a declarat pentru ProSport Sensei Răzvan Popa – 4 Dan, președintele și antrenorul clubului de karate tradițional Dojo Master Iași, care activează încă și ca sportiv în competițiile naționale și internaționale.
Răzvan Popa: „Va fi dezastru pentru sportul românesc!”
Acesta spune că dacă situația nu se va schimba urgent, clubul său riscă să se închidă. Iar în situația sa mai sunt și alte grupări din Iași și chiar din țară, situația fiind dramatică pentru toate cluburile private care nu au o bază proprie.
„Unde se va ajunge dacă mergem în continuare așa? Suntem exact la limita de jos! Dacă va mai ține mult situația asta, cred că o să se închidă toate cluburile. Dacă nu vom reuși să închiriem o sală privată, iar acestea pot fi numărate pe degete și sunt arhipline, va trebui să punem lacătul și să închidem clubul, pentru că nu avem încotro”, a mai spus Popa.
Antrenorul este asaltat cu telefoane de părinții copiilor dornici de a face sport: „Toată lumea se bate cu pumnul în piept la noi, ”Mens sana in corpore sano”. Dar România ocupă un loc fruntaș la obezitate infantilă. Este un semnal mare de alarmă! Sunt curios cum se vor face orele de sport la școală, online. La școală nu, la sălile de sport nu… Afară mai putem sta doar o săptămână sau două, pentru că vine frigul. După aceea nu mai putem face afară și o să trebuiască să intrăm în săli, unde nu avem acces! E foarte greu, părinții ne sună și ne spun că vor să vină copiii la antrenamente, că s-au îngrășat stând atâtea luni în casă fără să facă sport. Noi le-am oferit o alternativă, am mai făcut afară, pe baza Primăriei, pentru că nici măcar pe terenul din fața școlilor nu ni se permite să intrăm. Nimeni nu ne spune nimic, spun doar că nu se poate, că au ordin de ministru. Trebuie făcut ceva urgent, altfel va fi un dezastru!”, a mai spus Răzvan Popa.
Interesant este că sportivii nu au acces nici măcar pe terenurile de sport în aer liber din incinta liceelor, dar în acest week-end, la alegeri, mii de persoane, între care și vârstnici vor da buluc chiar în sălile de clasă, având în vedere că sunt alegeri locale.