RECORD MONDIAL: Oncescu vrea să pună 500 de oameni la skandenberg consecutiv!

De 5 ori campion mondial, Ion Oncescu încearcă imposibilul: se
bate cu 500 în aceeași zi! Evenimentul din Băneasa Shopping City e
în direct la Sport.ro duminică, 20 februarie, de la ora
12:00.

Pe 8 martie 2009, Ion Oncescu a reusit să doboare 100 de oameni
consecutiv. Evenimentul a avut loc în mall-ul din Baneasa și a fost
transmis în direct pe Sport.ro. În acea zi, lupta dintre Oncescu și
cei 100 de oameni a depășit în audiențe la TV un meci de fotbal din
Liga 1, FC Brașov – Steaua. „A fost un fleac. I-am ciuruit!”,
declara Oncescu atunci.

Pe 24 ianuarie 2010, Ion Oncescu a pus 300 de oameni. Evenimentul
s-a mutat în Mall Afi Mega Fun, strângând mii de oameni care l-au
urmărit pe campionul mondial la treabă. Oncescu spunea atunci:
„Mi-au jupuit pielea de pe braț! Nu eram sigur că reușesc!”.

Duminică, 20 februarie, Oncescu încearcă imposibilul în Băneasa
Shopping City. Își va măsura forțele cu 500 de oameni în aceeași zi
– reușita ce ar înseamna un adevărat record mondial! Multiplul
campion al lumii se antrenează de câteva săptămâni, dar nu e sigur
de reușită: „La 100 a fost simplu. La 300 m-am chinuit un pic. La
500 chiar nu știu ce se va întâmpla, voi obosi”.

Maratonul de skandenberg va fi în direct la TV la Sport.ro.

Publicat: 14 02. 2011, 15:16
Actualizat: 14 02. 2011, 15:17