Regal șahistic la Iași! Peste 2.000 de copii veniți din toată țara au jucat șah la cel mai mare concurs din Europa

Iașiul a fost, în week-end, capitala șahului românesc. Peste 2.000 de copii veniți din toată țara, dar și din mai multe orașe de peste Prut au participat la concursul „Iași – 2024”, un eveniment organizat în cadrul proiectului „Șah în Școală”.

Timp de câteva ore, Piața Palatului Culturii din Iași s-a transformat sâmbătă, 1 iunie, într-o imensă tablă de șah.

Peste 2.000 de copii au jucat șah la cel mai mare concurs din Europa

De ziua lor, peste 2.000 de copii și adolescenți din întreaga țară și din Republica Moldova și-au dat întâlnire la Iași, din pasiune pentru sportul minții. Și a ieșit un eveniment memorabil, demn de Cartea Recordurilor. A fost un regal șahistic în care s-au prins de la prichindei de grădiniță până la elevi de clasa a XII-a, dar și părinți, bunici sau profesori.

„A fost un regal șahistic despre care și acum vorbesc cu emoție. S-au strâns în Piața Palatului Culturii din Iași 2.032 de copii și suntem fericiți că acest eveniment a decurs așa cum ne-am propus.

Un astfel de proiect consumă foarte multe resurse, foarte multă energie și ne bucurăm că ne-am atins acest obiectiv. A fost ca o finală națională. Este un mare plus pentru Iași, un mare plus pentru educație. Pentru că dincolo de performanță, șahul înseamnă educație. A fost ziua copiilor și cu toții au participat la un spectacol memorabil. Ne bucurăm că am avut participare din toată țara, dar și din Republica Moldova, la Iași a fost prezentă chiar și delegația Federației Moldovenești de Șah, care vrea să implementeze dincolo de Prut acest proiect Șah în Școală.

În urmă cu doi ani am avut 500 de copii, în 2023 am trecut de 1.000, acum am avut peste 2.000 de participanți. Ne dorim să permanentizăm acest regal șahistic, iar proiectul nostru să devină o tradiție pentru copii, la Iași”, a declarat pentru ProSport prof. Vlad Ungureanu, președintele ”Șah în Școală”, antrenor la cluburile Politehnica Iași și CSM Iași 2020.

Sărbătoarea șahului, deschisă cu intonarea imnului

Evenimentul a început la ora 09.30 cu intomnarea imnului de stat al României, iar la final organizatorii – Clubul CSM Iași 2020, Primăria Municipiului Iași și Asociația Județeană de Șah Iași, în colaborare cu Complexul Muzeal Național ”Moldova” și Inspectoratul Școlar Județean Iași, au acordat peste 300 de trofee participanților.

În următoarea perioadă vor mai fi organizate astfel de evenimente în alte două orașe mari. La Timișoara vor participa 500 de copii, iar la Constanța s-au înscris 300 de șahiști.

Publicat: 03 06. 2024, 18:35