Regimul Putin face jocul și în sport. Brigada galeză de arbitri de la meciul Krasnoyarsk – Baia Mare nu a primit viză de intrare în Rusia. „Zimbrii” vor afla cu 2 zile înaintea partidei ce jucători au primit viză
Situație incredibilă în sportul european, unde Rusia a inițiat o adevărată loterie a vizelor. La câteva luni după incidentul cu naționala de rugby a României, când niciunul dintre membrii străini ai staff-ului tehnic al „stejarilor” nu a primit viză de intrare în Rusia, un nou scandal lovește. Pe 2 mai, la Soci este programată partida retur din barajul de calificare pe tabloul principal al Challenge Cup, a doua competiție valorică intercluburi din rugbyul european, dintre Enisey Krasnoyarsk și CSM Știința Mare. Meciul a ajuns repede în atenția tuturor după ce brigada formată din arbitrii galezi, în frunte cu centralul Ian Davies, și arbitrul de rezervă, irlandezul Bertie Smith, nu a primit viză de intrare în Rusia. „Din cauza acestor probleme se caută în acest moment înlocuirea brigăzii galeze cu una italiană pentru că se pare că relațiile ruso-italiene sunt mai bune decât cele ruso-galeze. Așteptăm ca European Professional Club Rugby să facă numirea”, ne-a declarat Horațiu Bărgăunaș, oficial al Federației Române de Rugby, care se ocupă de relațiile internaționale ale echipelor de club din România.
Mai mult, cu doar trei zile înaintea meciului de la Soci, situația vizelor în ce privește echipa băimăreană este incertă, autoritățile anunțând că românii vor intra în posesia lor abia pe 30 aprilie. „Întreg sistemul de acordare de vize, de rezervare a biletelor de avion și tot ceea ce înseamnă întocmirea documentațiilor sunt cele care fac în momentul de față incertă participarea echipei noastre la returul din Rusia„, se arată pe site-ul oficial al echipei din Baia Mare. Astfel, în acest moment campioana României nu știe ce jucători poate folosi în partida de sâmbătă, existând posibilitatea ca jucătorii străini ai echipei să nu primească vizele de intrare. „Mergem acolo să jucăm, nu mai avem decât un meci și vom face totul pentru a produce o surpriză. E clar că avem șanse foarte mici, dar atât timp cât mai există o speranță ne vom agăța de ea”, a declarat antrenorul Eugen Apjock, pentru emaramureș.ro. În meciul tur, „zimbrii” au pierdut cu 30-20.
- La sfârșitul lunii februarie, România a făcut deplasarea în Rusia, pentru meciul al treilea din Campionatul European de Rugby, fără antrenorii străini ai staff-ului, printre care galezul Lynn Howells și englezul Neil Kelly, care nu primit viză de intrare în Rusia. „Stejarii” erau atunci învinși de „urși” cu 16-13.