Remus Lazea și Daniel Natea, singurii români medaliați la Open-ul de la București
*Sportivii Lazea Remus și Natea Daniel au obținut, în acest weekend, medaliile de bronz la Open-ul European de la București.
Lazea Remus, componentul celor de la CS Dinamo, a obținut două victorii în grupa C a categoriei 66 kilograme împotriva sportivilor Alikhan Ayubov (Rusia) și Sebastian Seidl (Germania). În urma acestor victorii, Lazea a obținut biletul spre semifinalele turneului. În penultima fază a competiției acesta a cedat cu greu în fața israelianului Tal Flicker și a intrat în recalificări pentru medalia de bronz. Aici sportivul în vârstă de 22 ani s-a impus în fața austriacului Reiter Georg și a cucerit medalia de bronz.
„Am avut o luptă foarte grea în finala pentru bronz, adversarul a fost foarte puternic. Până acum nu ne-am mai întâlnit, iar asta s-a putut observa. A fost un pic frustrant faptul că lupta a durat până la sfârșit, însă sunt bucuros că m-am impus. Bucuria este cu atât mai mare cu cât traseul pe care l-am parcurs nu a fost deloc ușor. În primele două meciuri am reușit să mă impun fără prea multe probleme, însă în sferturi am cedat în fața câștigătorului categoriei. Din fericire am intrat în recalificări și datorită suportului venit din partea antrenorului și a spectatorilor am reușit să obțin și o medalie. Sunt foarte mulțumit de prestația mea„, a declarat la finalul concursului Lazea Remus.
La categoria peste 100 kilograme, Natea Daniel a avut un parcurs tras la indigo cu cel al compatriotului Lazea Remus. Sportivul în vârstă de 21 ani a obținut două victorii în grupa D a turneului, el impunându-se în fața rusului Vladimir Gajic și a austriacului Allerstorfer Daniel. Ajuns în semifinale, Daniel nu a mai făcut față presiunii și a cedat în fața lui Dmitriy Sterkhov (Rusia). În recalificări sibianul a lăsat emoțiile deoparte și s-a concentrat la maximum. În finala pentru medalia de bronz sportivul român s-a impus la penalizări în fața ibericului Angel Parra Labajos.
„Meciul pentru medalia de bronz a fost destul de echilibrat, adversarul nu mi-a permis să îl arunc și am câștigat la penalizări. Nu a fost pe placul meu, însă sunt mulțumit că am obținut o medalie, mai ales că este și primul turneu de acest gen la care particip. Am avut o competiție bună, am făcut o mică greșeală în semifinale, dar în rest totul a decurs bine, m-am redresat. Medalia aceasta îmi da multă încredere, mai ales că în viitor am programate turnee destul de importante, la Miami, San Salvador sau Kuala Lumpur. Totuși cel mai important va avea loc în august la Rio unde voi concura pentru o medalie la Campionatul Mondial„, a precizat Natea Daniel la finalul turneului.
articol scris de Adrian Eugen