REPORTAJ | Bine ați venit în universul familiei Jivan. „Lumea ne judecă dinainte de a ne cunoaște, fără a ști cum suntem cu adevărat”, spune Alin, fost gimnast de performanță, membru al Bisericii Penticostale

REPORTAJ | Bine ați venit în universul familiei Jivan.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Alin Jivan este antrenor la Steaua și a lansat deja doi juniori la lotul național de gimnastică
  • Împreună cu soția sa, Florina, a scos două albume cu cântece care vorbesc despre Dumnezeu, prezența Acestuia în viața de zi cu zi și importanța familiei.

Fost component al lotului olimpic de gimnastică, medaliat mondial și european, Alin Jivan (31 ani) și-a schimbat radical viața după ce l-a descoperit pe Dumnezeu. O invitație a unui prieten la o întâlnire între tineri la o Biserică Penticostală din București s-a terminat pentru sportivul care avea atunci 23 de ani cu o decizie care avea să îi marcheze destinul. Acum, Alin își trăiește viața în credință, merge săptămânal la Biserică împreună cu soția lui, Florina, scrie poezii și compune cântece cu temă religioasă. Soții Jivan au scos deja două albume, „Privește în sus” și „Doar să crezi” și lucrează acum la al treilea album, „Mă întorc acasă”. Părinți ai unui băiețel de cinci luni, Luca Benaia, Alin și Flori se simt cu adevărat împliniți.


Alin, Flori și Luca sunt o familie fericită FOTO: Hojda Alexandru

România e o țară în care cuvinte precum toleranță, acceptare și respect față de cel care nu se încadrează în majoritate sunt întâlnite aproape la tot pasul. O toleranță doar de suprafață, care în realitate capătă o cu totul altă înfățișare. Scepticism, rea- voință, tentația de judeca înainte de a ști despre ce este vorba, înainte de a-l lăsa pe celălalt să îți prezinte adevărul lui sunt principalele reacții față de cineva care nu se înscrie tiparelor generale ale societății . Fostul gimnast Alin Jivan, medaliat la Mondiale și Europene, face parte din categoria celor care sunt judecați. Poate nu pe față, dar numele lui produce ridicări din sprâncene și discuții în șoaptă. În urmă cu opt ani, Alin lua o decizie care avea să îi schimbe radical viața și modul de a fi: trece la Biserica Penticostală, unde simte că este cel cel mai aproape de Dumnezeu. „Oamenii ne judecă dinainte de a ne cunoaște, fără a ști cum suntem sau ce vrem. Cred că cel mai ușor este să judeci și să arăți cu degetul” , spune cu tristețe Alin. ProSport îți spune povestea de viață a unui om pentru care întâlnirea cu Dumnezeu a venit într-o altă Biserică.


Soții Jivan lângă steaua pastorului american Billy Graham FOTO: Arhiva personală

Doi oameni frumoși într-o casă albă
Întâlnirea cu soții Jivan a avut loc la locuința lor, în Drumul Taberei. O întâlnire stabilită inițial în Parcul Moghioroș însă norii amenințători de furtună și vântul rece a mutat repede locul întâlnirii, vremea de afară fiind prea rece pentru Luca, băiețelul de doar cinci luni al familiei. Îl „redescoperisem” pe Alin în urmă cu câteva zile, când pe o rețea de socializare am dat peste unul dintre cântecele lui „Tu ești iubirea mea”, postat de un prieten de-al său. Știam că este antrenor de copii la CS Steaua, însă nu aflasem și de o posibilă carieră muzicală. Apartamentul familiei Jivan este casa a doi oameni frumoși, un loc în care predomină albul, iar totul creează o atmosferă liniștită și caldă. Într-un colț al livingului câteva zeci de medalii puse pe un raft amintesc de cariera sportivă a lui Alin, în timp ce imagini cu Luca, noul membru al familiei sunt răspândite cu dărnicie, pe birou. „De când suntem părinți toată viața ni s-a schimbat, parcă ne-a unit mai mult, ne-a făcut mai înțelegători, mai răbdători. Ne-am dorit mult un copil și ne bucurăm că am primit acest dar”, ne spune Alin,  care îl ține grijuliu pe Luca în brațe. În bucătărie, Flori îi pregătește micuțului biberonul cu lapte și vocea ei subțire, melodioasă ajunge până la noi într-o frântură de cântec.

O carieră în 200 de medalii
Alin Jivan s-a retras din gimnastică în 2011. Oboseala după ce a făcut sport aproape 22 de ani, accidentările și faptul că găsea tot mai greu motivația de merge mai departe au fost motivele care l-au determinat pe reșițean să ia această decizie. „Am simțit că nu mai puteam să aduc rezultate internaționale, apăruseră gimnaștii tineri și sănătoși, pentru care era mult mai simplu de progresat.  Nu am regretat niciodată această decizie, iar viața frumoasă pe care mi-am construit-o după gimnastică mi-a dat pe deplin dreptate”, spune Alin. A rămas în urmă o carieră impresionantă în care a adunat peste 200 de medalii și a urcat pe podium la Mondiale (Melbourne 2005) unde a cucerit bronzul la sărituri și Europene, unde a reușit dubla de argint la sărituri și cu echipa.

Sportiv de top, antrenor de podium
Nu a putut să stea departe de sală și pentru că iubea gimnastica și copii a acceptat oferta clubului Steaua de a deveni antrenor.  „În primele luni mi-a fost greu. Nu-mi găseama parcă reperele, apoi treptat a început să îmi fie mai ușor. Erau mulți copii în sală, nu știam la care să merg mai repede, însă faptul că iubesc copii a făcut ca totul să fie mai ușor„, spune el. Cu timpul, Alin a devenit unul dintre cei mai apreciați antrenori de copii din București, fapt confirmat și de numărul mare de micuți care vin periodic la sală ca să se înscrie. „Mi se pare mai greu ca antrenor pentru că ai responsabilități mai mari. Reușesc să îi motivez pe copii pentru că folosesc multe ilustrații prin care îi încurajez să câștige, totul e joacă, un pic mai serioasă, mă cobor tot timpul la nivelul lor, discutăm despre problemele pe care le au vorbim despre lucrurile pe care îi interesează”, dezvăluie Alin. De altfel, cea mai mare realizare cu care se mândrește este promovarea a doi copii la lotul național de juniori de la Bistrița, pe Beniamin Cristea și Cristian Anghel, iar anul acesta CSA Steaua a avut trei echipe înscrise la concursurile de juniori.

  • Alin Jivan antrenează la CSA Steaua împreună cu Marian Drăgulescu, Adrian Bucur, Ionuț Corlaci, Cristina Iancu și  Martea Fiodor


Alin Jivan a adunat peste 200 de medalii în cei peste 20 de ani de gimnastică

„Acel om fără brațe era mai fericit decât fusesem eu vreodată”
Povestește cu voce înceată, în timp ce Luca gângurește în leagăn. Alin îl privește cu drag și îi zâmbește. Alături de el, pe canapea, Flori îl ține de mână și își privește fericită băieții. Amândoi par incredibil de calmi, de liniștiți, de împăcați cu ei înșiși și cu viața lor. Vorbesc cu modestie despre momentele lor, despre cum încearcă să fie de folos și deși sunt atât de tineri arată o maturitate incredibilă. În 2007, în plină glorie sportivă, Alin trăia o experiență care avea să îi schimbe viața. „M-a invitat un coleg la Biserica Penticostală din Crângași. Am ascultat acolo povestea de viață a unui om fără brațe și m-a impresionat că avea o soție care îl iubea și doi copii și era mult mai fericit decât mine. La final, pastorul ne-a spus că se roagă pentru toți, iar eu mi-am făcut o analiză a vieții pe care o aveam și mi-am dat seama că am făcut multe greșeli, că am rănit oameni și am simțit un regret pe care nu îl mai simțisem. Toți trei gimnaștii care eram acolo am început să plângem, iar pastorul a zis că se roagă pentru noi. În timpul rugăciunii am simțit o eliberare profundă, o bucurie de nedescris și m-am simțit absolvit de vină”, rememorează Alin și acum cu emoție, acel moment. A plecat bulversat de acolo, conștient că ceva s-a schimbat în viața lui, însă inițial a crezut că este o emoție de moment. Cu timpul, această senzație a persistat, devenind mai puternică. „Am început să am pasiune pentru Dumnezeu, Scriptură, muzică și Biserică. Credeam și înainte în Dumnezeu, însă nu la intensitatea de acum. Parcă m-am luminat deodată”, spune el. A  urmat botezul în 2 decembrie 2007 și noua viață.

Muzica, secretul unei vieți fericite
De această schimbare se leagă și pasiunea pentru muzică pe care a moștenit-o din familie. Mama lui, cânta în Corul Bisericii, iar Alin i-a moștenit talentul. „De mic mi-a plăcut muzica, însă niciodată nu am găsit timp pentru ea, însă de când am avut întoarcerea spre Dumnezeu am scris multe poezii, despre El și viitoarea mea soție. Am început cu poezii, apoi versuri pentru un cântec cu linie melodică, iar Flori m-a încurajat foarte mult să cânt, mi-a spus că am o voce bună”, explică acesta. Din momentul în care s-au căsătorit, în 2010, soții Jivan cântă împreună și cu ajutorul unui prieten care are studio, au și înregistrat câteva dintre piesele lor preferate. Au adunat peste 30 de cântece împreună și au lansat două albume, „Privește în sus” și „Doar să crezi” și îl pregătesc pe al treilea,  „Mă întorc acasă”. De altfel, pasiunea aceasta pentru muzică este cea care le face și programul, ei fiind invitați deseori să cânte în diverse Biserici, atât în țară, cât și în străinătate. „Atunci când compun mă inspiră experiențele pe care le am cu Dumnezeu, viața de zi cu zi, tot ce văd că se întâmplă în jurul meu. Nu judec ceea ce se întâmplă,  doar analizez”, spune Alin.


Alin și Florin au o relație specială cu muzica și cu Dumnezeu  FOTO: Arhiva personală

I-a luat două săptămâni să o contacteze pe Flori
În timp ce vorbește se joacă cu  Luca care gândurește fericit. De la micuț, privirea i se mută la soție și zâmbește fericit. „Am fost și norocos că mi-am găsit sufletul pereche, toate s-au așezat bine. Îmi place să zic că noi suntem fruntea și mintea, că eu sunt din Banat, iar Flori din Ardeal. Oricum, e cea mai dinamică ardeleancă pe care o știu”, spune acesta, în timp ce își pune afectuos o mână pe umărul soției. Povestea lor de dragoste este una atipică. S-au cunoscut prin intermediul unui fost coleg de-al sportivului, în 2009, iar Alin a așteptat câteva săptămâni până să o contacteze. „Inițial nu am vrut să o cunosc. Mi-a zis un fost coleg că a cunoscut o fată ca mine, mică de statură, cu voce frumoasă, mi-a dat id-ul ei de messenger să o caut și asta a fost. Două săptămâni mă întreba zilnic doamna de serviciu dacă aruncă biletul cu id-ul sau nu. Într-o zi i-am băgat adresa și i-am zis: Bună, sunt Alin. Și din acel moment totul s-a schimbat”, spune acesta. „Mi-am dat seama că e un tip serios pentru că nu s-a grăbit să mă caute, mi-a plăcut asta”, spune Flori. Sunt căsătoriți de cinci ani, dar parcă se știu de o viață: își ghicesc gândurile, își termină ideile, se completează în gesturi, emană o armonie și o unitate rar întâlnită. Privindu-i și ascultându-i ai impresia că în universul lor timpul curge parcă altfel, nu mai este graba de afară, stres sau răutate.


Luca Benaia  are cinci luni și este primul copil al familiei Jivan   FOTO: Hojda Alexandru

„Sunt privațiuni pe care noi ni le impunem”
Flori face parte și ea din Biserica Penticostală și de aceea merg împreună la slujbe, în fiecare Duminică, și uneori marțea și joi, în funcție de cum le permite timpul. „Doctrina este 95% asemănătoare, avem același Crez, însă Biserica noastră pune accent pe relația personală a omului cu Dumnezeu, fără alt intermediar în afară de Iisus Hristos și are experiență cu Duhul Sfânt. Practic nimeni nu ne interzice nimic când vine vorba de ce putem sau nu, să facem. Sunt privațiuni pe care noi ni le impunem în viață doar pentru a ne păstra mintea, sufletul și trupul curat”, ne explică Alin. Ne vorbește cu pasiune despre Dumnezeu, diferențele și asemănările dintre Biserica Creștin – Ortodoxă și cea Penticostală. O incursiune printre doctrine, obiceiuri și interpretările celorlalți.

Răutatea celorlalți rănește
De altfel, faptul că toată lumea este tentată să judece și să își dea cu părerea fără a ști despre ce e vorba, îl rănește cel mai mult pe Alin. „În primul rând nu suntem o sectă, ci un cult aprobat de Lege care promovează valorile spirituale și morale. Apoi nu e adevărat ce spun unii că se stinge lumina și se fac lucruri ciudate. Nu se întâmplă asta, dimpotrivă se trezesc conștiințe pentru că în lumina Scripturilor îți poți analiza viața în mod corect. Și nu în ultimul rând, nu suntem eretici”, își varsă acestă năduful. Luca îl privește atent, cască, apoi se întinde în leagăn. „Vârful întins, tată. Așa, facem gimnast din tine”, zâmbește mândru Alin. „I-am spus lui Flori că de cum va face primii pași îl iau cu mine la sală să facă tumbe, să se joace acolo„, continuă el. Își întărește spusele cu un nou zâmbet, spre Luca și spre Flori. Fețele lor fericite se apleacă spre micuț, care își întinde mâinile spre ei. O familie frumoasă, care și-a găsit liniștea și împăcarea în credință.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Neverosimil! De ce au renunțat chinezii la Andrea Compagno, după 17 goluri în 26 de meciuri
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
Bomba sfârşitului de an! Adrian Mutu, revenire de senzaţie în Superliga
BREAKING | Contract modificat!
BREAKING | Contract modificat! "Perla" a acceptat înţelegerea cu FCSB şi a semnat: clauză de reziliere 50 de milioane €
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi 15 judeţe. Ploaie şi zăpadă pe mai multe şosele din ţară; cum se circulă pe autostrăzile A0, A1, A2, A3 şi A7
Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi 15 judeţe. Ploaie şi zăpadă pe mai multe şosele din ţară; cum…
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Vâscul este VINDECĂTOR! Puțini știu cum trebuie folosită planta de fapt
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Doliu în România. Un mare nume ne-a părăsit. A fost răpus de o boală cruntă. Nu va fi niciodată uitat
Doliu în România. Un mare nume ne-a părăsit. A fost răpus de o boală cruntă. Nu va fi niciodată uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Antrenorul Petrolului Ploieşti şi-a anunţat demisia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×