Retragere după peste 20 de ani de activitate!** „Doamna sportului constănțean” a ieșit la pensie

Directorul din ultimii 20 de ani al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța a ieșit la pensie. Marți s-a desfășurat ultima ședință de lucru a instituției sub comanda Elenei Frâncu.

Deși a ieșit la pensie, multă lume consideră că plecarea ei are o nuanță politică. La ultima ședință, ea a lăsat să se înțeleagă acest lucru prin câteva declarații. În primul rând, ea a spus: „Nu știu să lucrez sub presiuni de altă natură decât cele valorice”. Mai târziu ea a completat: „Sportul a fost și este viața mea, familia mea. Acest lucru este greu de înțeles pentru cei care nu au transpirat niciodată pe un teren de sport și pentru cei care au vrut să iasă în față și să se impună deși nu au fost aplaudați niciodată”.

Directorul instituției a tras și un semnal de alarmă în ceea ce privește viitorul instituției. Cu lacrimi în ochi, Elena Frâncu a spus: „Nu plâng pentru că am îmbătrânit sau pentru că plec ci pentru că simt o instabilitate în echipă. Nu am vrut să plec în acest fel.”

Înlocuitorul Elenei Frâncu se va alege dintre doi membrii PDL. Florian Constantin este o propunere, dar cele mai mari șanse le are Sorin Gușu, directorul adjunct de sub comanda lui Frâncu. Acesta din urmă nu a făcu sport de performanță, este economist, are 29 de ani și a declarat: „În cazul în care voi rămâne eu în locul Elenei Frâncu sunt pregătit și sigur că vom face o treabă formidabilă pentru sportul constănțean. Aș fi dorit să stau mai mult să învăț de la Elena Frâncu.”

Fostul director a declarat că lasă instituția fără datorii și o lasă unei echipe capabile să ducă mai departe munca pe care recunoaște că nu ar fi putut să o ducă fără angajații din subordinea sa. De asemenea, Frâncu nu a ascuns faptul că și-ar fi dorit ca succesorul ei să fie un sportiv constănțean și chiar la nominalizat pe Răzvan Florea, singurul medaliat olimpic al natației masculine românești.

Publicat: 13 03. 2012, 14:49
Actualizat: 13 03. 2012, 14:50