REVOLTĂ‚TOR | Președintele hocheiștilor de la Corona Brașov și, totodată, vicepreședinte al FRH, gesturi obscene către 2.500 de spectatori la finala Campionatului Național | FOTO
- Echipa de hochei CSM „Dunărea” Galați a fost egalată, la scorul general, în finala Campionatului Național, după ce Corona Brașov a câștigat în repriza suplimentară, scor 3-2 (1-0, 0-2, 1-0, 1-0), cel de al doilea meci disputat la Galați. „Golul de aur” a fost marcat în minutul 10 al prelungirilor.
- După golul ce a însemnat victoria echipei sale, brașoveanul Emilian Cernica a avut un comportament incompatibil cu funcțiile sale, președinte al secției de hochei de la Corona și, totodată, vicepreședinte al federației: gesturi obscene către publicul gălățean.
Imediat după înscrierea golului „de aur”, Cernica, aflat lângă banca tehnică a echipei sale, s-a întors către tribuna plină din spatele său, arătându-le spectatorilor degetul mijlociu de la ambele mâini. Din fericire, cum privirile majorității erau îndreptate spre gheață, gestul n-a fost observat de prea mulți dintre cei 2.500 de spectatori, altfel ar fi existat riscul ca provocarea oficialului brașovean să degenereze în reacții violente. Mai mulți spectatori ne-au transmis că gestul de la final n-a fost singular, Emilian Cernica având reacții similare și în timpul meciului.
Fiind vorba de un vicepreședinte al Federației Române de Hochei pe gheață, implicit de imaginea acesteia, am fi dorit să oferim publicului reacția președintelui acestui for, Alexandru Hălăucă, însă încercările repetate de a-l contacta telefonic au fost zadarnice.
Emilian Cernica, președintele Coronei și vicepreședinte al FRH
Marius Cosoreanu, director CSM Galați, a spus că clubul pe care îl conduce nu va intra în acest joc al acțiunilor lipsite de fair-play. „Dezaprobăm astfel de gesturi, care nu fac deloc cinste sportului și valorilor sale. De asemenea, tragem un semnal de alarmă, pentru că este îngrijorător faptul că un oficial ajunge să facă asemenea gesturi reprobabile, mai ales când este vorba de incitarea a peste 2500 de suporteri pătimași. Pe această cale, țin să îi asigur pe suporterii hocheiului și ai sportului în general că CSM Galati se dezice de asemenea practici și nu doreste să intre într-un joc al acțiunilor lipsite de fair-play cu niciun competitor”, a declarat conducătorul clubului gălățean.
Dunărea Galați și Corona Brașov joacă finala Campionatului Național la hochei. După primele două meciuri scorul este egal, 1-1. Foto: Sorin PANĂ‚ / Sportul Ilustrat
În primul meci al finalei, CSM „Dunărea” Galați câștigase cu 5-2.
Cu scorul general 1-1, finala se va muta la Brașov, cu două jocuri programate vineri și sâmbătă (19 și 20 aprilie). Dacă nu vor fi două victorii pentru una din combatante (se joacă în sistemul ” trei victorii din maximum cinci partide”), se va reveni la Galați, pentru jocul decisiv, programat luni, 22 aprilie.