Rezultat bun obținut de judoka Vlăduț Simionescu la Grand Prix Cancun. Sportivul i-a „dat o palmă” federației, care i-a întors spatele. „Probabil acest loc este un rezultat slab pentru ei”
Judoka ieșean Vlăduț Simionescu (categoria +100 kg) s-a clasat pe un merituos loc 5 la Grand Prix Cancun 2018, în Mexic.
Neprimit în lotul României de către oficialii federali pentru faptul că se pregătește mai mult acasă, unde beneficiază de cele mai bune condiții din partea unor parteneri, sportivul antrenat la CS Politehnica Iași de antrenorul Costel Năftică a făcut deplasarea în Mexic cu bani strânși de la diverși sponsori și a reușit să le dea o palmă celor care îi întorc spatele. Acest loc 5 ocupat la Cancun i-a adus lui Vlăduț Simionescu 252 de noi puncte în clasamentul categoriei +100 kg, judoka ieșean urcând pe locul 35 în ierarhia mondială.
Victorie în fața numărului 5 mondial
În turul 2, Vlăduț Simionescu a pierdut la mare luptă în fața brazilianului David Moura, numărul 4 mondial, fiind nevoit să intre în recalificări. „În ultimele 15 secunde din meci, pe o schimbare de priză care m-a lăsat descoperit, am fost aruncat de Ippon”, a explicat judoka ieșean.
În recalificări, Vlăduț a dat peste numărul 5 mondial, polonezul Maciaj Sarnacki, pe care l-a învins prin wazari, după ce s-a ajuns la golden score.
În meciul pentru bronz, Vlăduț Simionescu a pierdut în fața rusului Bashaev, numărul 20 mondial, vicecampionul european en-titre.
„Am avut un meci greu cu rusul Bashaev, extrem de solicitant datorită adversarului puternic, dinamic și foarte incomod, nu degeaba este actualul vicecampion european de seniori. Astăzi a fost mai bun decât mine, dar sunt încrezător. Următoarea confruntare va arăta diferit pentru că știu unde și ce am greșit. Una peste alta, a fost un concurs bun, cu patru meciuri foarte tari, cu adversari de top. Am reușit un loc 5 muncit, am acumulat 252 de puncte și am urcat de pe locul 45 înapoi în primii 35 de sportivi în clasamentul mondial”, a scris Vlăduț Simionescu imediat după turneu pe contul său de socializare.
„Probabil pentru ei e un rezultat slab”
Vlăduț, care a făcut deplasarea în America cu bani obținuți din sponsorizări, a ținut să le mulțumească tuturor celor care l-au sprijinit: „Mulțumesc încă odată partenerilor Centrul Medical Preventis, Vivertine, Weider și celor care au fost alături de mine și m-au sprijinit pentru a putea ajunge la acest turneu. Nu aș fi reușit fără voi”.
Sportivul de la CS Politehnica Iași spune că nu a fost contactat de nimeni de la Federația Română de Judo. „Nu m-a întrebat nimeni nimic, nu am primit niciun telefon, nu m-a felicitat nimeni. Probabil acest loc 5 este un rezultat slab pentru ei. Eu îmi văd în continuare de antrenamentele mele și îmi voi urma visul, acela de a ajunge la Olimpiadă și de a urca pe podium la Jocurile Olimpice”, a concluzionat Simionescu.