Rio 2016. Tragere la sorți – tenis de masă. „Sperăm la semifinale”. Chinezoaicele au ajuns și în Congo

Astăzi a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din cadrul turneului olimpic la tenis de masă, cota de interes fiind mai ridicată, în ceea ce ne privește, în privința concursul feminin pe echipe, unde România este una dintre cele 16 formații calificate. Sorții au decis ca Elizabeta Samara, Daniela Dodean Monteiro și Bernadette Szocs să întâlnească în turul inaugurat Coreea de Sud.

Deși adversarul este extrem de puternic, președintele federației române de specialitate crede că România are șanse de a merge mai departe. „Se poate spune că a fost o tragere bună. Putem trece de Coreea de Sud, după care vom întâlni învingătoarea dintre Singapore și Egipt, adică prima dintre ele. Și Coreea, și Singapore sunt adversari cam de același calibru. Suntem aproape de ceea ce ne-am dorit”, spune Romanescu.

La simplu, traseul e mai sinuos. Samara are tur liber, după care va întâlni învingătoarea dintre Iulia Dvorak (Spania) și Gui Lin (Brazilia). În turul trei ar urma însă favorita nr 1, chinezoaica Ding Ning. Dodean joacă în primul tur cu Das Mouma (India), victoria urmând să o ducă în fața nord-coreencei Ri Myong Sun.

La masculin, Ovidiu Ionescu va juca în primul tur cu un jucător care vine din caliifcări, în timp ce Adrian Crișan îl va întâlni pe indianul Kamal Sharath Achanta.

Apropo de tenis de masă, tabloul principal feminineste plin de jucătoare de origine chineză, care evoluează sub alte drapele. Interesant este că până și Congo a ajuns să fie reprezentată de o jucătoare de origine asiatică, Han Xing (foto jos)!

Meciurile de simplu vor debuta pe data de 6 august, iar primul tur pe echipe e programat pe 12 august.

Publicat: 03 08. 2016, 23:23
Actualizat: 03 08. 2016, 23:24