Robert Licu, noul antrenor al echipei de handbal CS Dacia Mioveni 2012
Robert Licu a semnat astăzi cu echipa de handbal CS Dacia Mioveni 2012 și va fi al treilea antrenor din acest sezon al echipei argeșene, după Goran Kurtes (etapa 1) și Ion Mihăilă (etapele 2-7). Ion Mihăilă a obținut două victorii consecutive cu Mioveniul, dar fiind dezamăgit de arbitrajele potrivnice din meciurile anterioare, a făcut un pas în spate și va rămâne în club pe postul pe care în ocupa din startul sezonului, cel de director sportiv.
„Cu siguranță, singura soluție este să plec și asta o să și fac, cred că în cel mai scurt timp nu o să mai fiu în sistem, fiindcă nu pot să lupt cu ce se întâmplă aici. Am făcut meciuri bune, dar nu avem puncte și până la urmă punctele te țin în viață, conducerea noastră așteaptă puncte și este normal să fie așa, dar greșelile de arbitraj influențează rezultatele meciurilor echilibrate” spunea Ion Mihăilă la finalul jocului de la Craiova, pierdut cu 27-31.
Robert Licu, noul antrenor al CS Dacia Mioveni 2012
Noul tehnician, Robert Licu a condus azi primul său antrenament la Dacia Mioveni 2012, urmând să colaboreze cu Ion Mihăilă (direct sportiv) și Alin Oprescu (antrenor secund). „Obiectivele au fost stabilite înainte de startul sezonului, evitarea barajului, dar este un obiectiv greu de îndeplinit, multe echipe s-au întărit, la fel și Mioveni, sunt echipe cu loturi valoroase. Mioveni a adunat șase puncte, trebuie adunate puncte și cu cele cu care este în luptă directă pentru evitarea barajului și a retrogradării.
Cu echipele acestea trebuia adunate puncte, dar mai sunt multe etape și sper să facem lucruri bune. Obiectivul va fi foarte greu de îndeplinit, ține mult și de șansă, din păcate avem două fete cu probleme medicale, când ești pe muchie de cuțit, acesta este un lucru foarte important. Cred că ține și de soartă, dar este important să avem tot lotul valid” a spus Robert Licu. Două jucătoare de bază din lotul echipei argeșene, Laura Popa și Irina Ivan sunt în recuperare după operații de menisc și vor absenta circa două luni.
Fost internațional, Robert Licu este al doilea marcator din istoria echipei naționale masculine. Ca antrenor și-a început cariera de antrenor în Germania, cu juniorii E, D, C de la Magdeburg și SV Post Schwerin, apoi a pregătit la masculin pe CSM București și a fost în două rânduri secund la națională. La feminin, tehnicianul a pregătit pe Rapid București cu care a promovat în Liga Florilor și în urmă cu doi ani fost secund la națională în mandatul lui Bogdan Burcea.
După șapte etape de campionat, Mioveni este pe locul 10 în clasament, cu două victorii și cinci înfrângeri.