România a câștigat argintul la etapa de Cupă Mondială de la Buenos Aires. Spadasinele au pierdut finala cu Italia
Echipa feminină de spadă a României, formată din Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop și Anca Măroiu a cucerit medalia de argint la etapa de Cupă Mondială de la Buenos Aires. Duminică, tricolorele au fost învinse în finala competiției de Italia, cu 30-26. Aceasta e a doua medalie cucerită în acest sezon competițional de echipa României, după bronzul obținut la etapa de Cupă Mondială de la Barcelona.
- 3 victorii și o înfrângere a bifat România la Buenos Aires
România a avut liber primul tur în concursul de la Buenos Aires și a tras direct pe tabloul de 16, unde a învins echipa din Venezuela cu 43-25 și s-a calificat în sferturi. Aici a întâlnit echipa din Estonia, pe care a învins-o cu 35-31 și s-a duelat pentru accederea în finală, cu Rusia. La fel ca și la Barcelona, fetele lui Dan Podeanu au reușit să se impună în fața rusoaicelor, într-o manieră categorică, cu 45-24. Italia s-a dovedit însă un adversar mult prea puternic și tricolorele au cedat cu 30-26.
La individual, cea mai bună poziție a ocupat-o Ana Maria Brânză, care a terminat competiția pe locul 5. Celelalte spadasine din România au încheiat concursul din Argentina pe următoarele poziții: Simona Gherman – locul 33, Simona Pop – locul 41, Anca Măroiu – locul 46 și Loredana Dinu – locul 51.