România a câștigat titlul mondial la spadă feminin** în fața Chinei după o finală dramatică!
Echipa de spadă a României continuă să fie cea mai bună din lume. Anca Măroiu, Loredana Iordăchioiu Dinu, Simona Alexandru și Ana-Maria Brânză au cucerit aseară, la Campionatul Mondial din Catania, pentru a doua oară consecutiv, medalia de aur. România a învins China cu 27-26, în prelungiri, tușa decisivă fiind dată de Simona Alexandru. În plus, odată cu prezența în careul de ași, fetele au obținut și calificarea directă la Londra 2012, unde pornesc cu prima șansă la aurul olimpic.
Seară nebună pentru România în Catania. Anca, Loredana, Simona și Ana-Maria pășesc hotărâte în „Palaghiaccio” din Catania. În față, pentru medalia de aur, au pe planșă echipa Chinei. Revanșă este primul cuvânt ce vine în minte, după ce Ana-Maria și Anca au fost stopate în semifinale în urmă cu câteva zile chiar de adversarele de azi, Yujie Sun și Na Li. „Power Praf vă facem praf”, s-au încurajat fetele, privind țintă spre asiatice.
Simona a declanșat ofensiva
Simona deschide concursul, iar „vârful” echipei nu se dezminte. Bucureșteanca speculează perfect faptul că Yujie Sun nu parează din distanță mică și deschide tabela, 1-0. Duelul este echilibrat, Simi însă reușește să lase avantaj la schimb, 5-4. Anca preia ștafeta, însă emoțiile își spun cuvântul și după două acțiuni neinspirate, China trece în avantaj, 5-6. Loredana nu găsește strategia cea mai bună, iar Xiaojuan Lu își duce echipa la 9-7. Accidentată la mâna stângă, vicecampioana olimpică Ana-Maria Brânză nu își găsește locul. Se hotărăște să intre în concurs, însă ecartul se mărește, 9-13. Soluția salvatoare vine de la Simona, care dă asalt după asalt. Nu este intimidată nici de lovitura lui Xiaojuan Lu, care practic o aruncă de pe planșă, și nici de durerea de la genunchi astâmpărată rapid de doctor cu niște spray. 13-14 și România speră la aur. Loredana punctează și ea fără greșeală și egalitatea este restabilită, 16-16.
Ana, probleme la mâna operată
„Brânzici” revine în concurs și cu un efort suprem pune trei tușe. După fiecare lovitură dă drumul la spadă și scutură mâna stângă. Primește îngrijiri medicale, strânge din dinți și merge mai departe. 20-17 și România revine senzațional, după ce era condusă la cinci tușe. Loredana își verifică masca și intră hotărâtă. Primul asalt aduce și primele probleme. Lovitura dată nu a fost punctată. Antrenorul Dan Podeanu cere proba video, organizatorii se pierd în detalii și tușa este anulată. „Hai că poți, trage tare!”, îi strigă „Brânzici” de pe margine, în timp ce doctorul îi bandajează de zor încheietura. Ștafeta este preluată de Simona. „Vârful” echipei o „înțeapă” chiar pe campioana mondială, Na Li. Simi nu are complexe și adună tușă după tușă, ajunge la 23-20, însă asiatica nu renunță și revine, 23-23. Egalitatea este menținută și la finalul timpului regulamentar, 26-26, și războiul nervilor se mută în minutul de prelungire. „Liniștită!”, îi strigă Anca de pe margine. „Atentă!”, țipă și Loredana. Simi pândește momentul și punctează decisiv: 27-26 și România este pentru a doua oară consecutiv campioană mondială. „Altă dată o să o facem și mai lată”, se strâng în cerc fetele și se îmbrătișează. Câteva lacrimi răzlețe, strigăte de bucurie și zâmbete. Repetiția perfectă pentru Londra 2012.
Sunt fericită pentru că fetele au reeditat performanța de anul trecut și s-au calificat la Olimpiadă. Au fost ca niște leoaice pe planșă
Ana Pascu, președinte FRS
Ana a avut la mâna stângă o inflamție după o problemă mai veche. Între asalturi, medicul a avut grijă de ea. Nu se pune problema să îi afecteze pregătirea pentru JO
Paul Novac, secretar general FRS
Dan Podeanu, Cornel Milan și George Epurescu sunt antrenorii fetelor devenite pentru a doua oară consecutiv campioane mondiale la spadă
Traseul României până la titlu:
Tur 1: liber
Optimi: Marea Britanie 45-23
Sfert: Polonia 37-33
Semifinale: Germania 24-23
Finală: China 27-26
UPDATE 21:36 Anca Măroiu, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru și Loredana Dinu s-au impus în finala cu China, scorul fiind de 27-26 în favoarea echipei naționale. Finala a fost una incredibilă, cu multe răsturnări de scor, la un moment dat chinezoaicele conducând chiar la 5 puncte distanță. Ana Maria Brânză a disputat finala având probleme medicale la mâna stângă.
UPDATE 18:40 – Echipa feminină de spadă a României va întâlni China, de la ora 20.00, în finala din cadrul Campionatelor Mondiale de scrimă de la Catania, informează site-ul oficial al competiției.
Sportivele chineze au trecut în semifinale de Italia, scor 42-38. România a învins în penultimul act Germania, cu scorul de 24-23.
În semifinalele probei individuale de spadă, Anca Măroiu și Ana Maria Brânză au fost învinse de două sportive din China, Na Li, respectiv Yujie Sun.
Echipa feminină de spadă a României s-a calificat, duminică, în finală la Campionatele Mondiale de scrimă de la Catania, după ce a învins în semifinale Germania, cu scorul de 24-23.
Anca Măroiu, Ana Maria Brânză, Simona Alexandru și Loredana Dinu s-au impus în fața sportivelor germane Monika Sozanska, Britta Heidemann, Imke Duplitzer și Ricarda Multerer.
În semifinale, româncele au trecut de echipa Poloniei, formată din Malgorzata Bereza, Magdalena Piekarska, Ewa Nelip și Malgorzata Stroka.
Echipa României va întâlni în finală câștigătoarea semifinalei Italia – China.
Tot la Catania, echipa masculină de sabie a României, formată din Rareș Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Florin Zalomir și Cosmin Hănceanu, s-a clasat pe locul 5, după ce a învins mai întâi SUA, scor 45-41, iar apoi Ungaria, scor 45-40, în turneul pentru pozițiile 5-8.