România a fost la 29 de sutimi de secundă de podiumul Mondialului de junioare, la bob! Constantin și Grecu au terminat pe locul 5 la Altenberg
Echipajul feminin de bob două persoane, format din Maria Constantin (23 ani) și Andreea Grecu (20 ani), continuă să impresioneze. Cele două au fost la 29 de sutimi de secundă de medalia de bronz la Campionatul Mondial de junioare ce a avut loc sâmbătă, la Altenberg, în Germania. Elevele lui Paul Neagu s-au clasat în final pe locul 5.
În urmă cu aproximativ două săptămâni, cele două sportive reușeau o performanță istorică pentru bobul românesc, după ce au câștigat, la Winterberg, Cupa Europei 2014-2015.
La Mondialul de la Altenberg, Maria Constantin și Andreea Grecu au avut o primă manșă bună, însă erorile făcute în cea secundă le-a îndepărtat de podium. Ele au fost cronometrate în 1:55,65, diferența față de echipajul Belgiei, care a ocupat locul 3, fiind de 0,29 secunde! „Am dat tot ce am putut, dar alte săniuțe au fugit mai repede și am ocupat locul 5 la final. Andreea, mulțumesc că am trecut împreună peste momentele grele de la antrenament și am reușit să ne mobilizăm la concurs. Mergem mai departe!”, a spus „pilotul” Maria Constantin la finalul concursului.
Româncele Maria Constantin și Andreea Grecu (în albastru) s-au pozat, la finalul cursei, alături de celelalte echipaje care au terminat între primele șase poziții
Primele două locuri ale Campionatului Mondial au fost ocupate de echipajele Germaniei: Miriam Wagner – Lisa Marie Buckwitz (1:54,16) și Sandra Kroll – Franziska Fritz (1:54,77). În spatale României au venit echipajele Marii Britanii, Austriei, Belgiei 2 și Olandei.
TOP 5 Campionatul Mondial:
Următorul concurs al fetelor va fi între 23 februarie – 8 martie, Campionatul Mondial de bob, la seniori, ce va avea loc la Winterberg.
- Cele două sportive sunt legitimate la Clubul Sportiv Orășenesc Sinaia