România are 3 medaliați la Mondialul de Winter Triathlon! Rezultate excepționale pentru români la o disciplină care poate ajunge la Jocurile Olimpice

Robert Tămîrjan a devenit campion mondial la Para Winter Duathlon și Triathlon, Viorel Pălici, vicecampion mondial la Duathlon, iar Luisa Maria Rășină s-a întors acasă cu bronzul mondial în aceeași probă de Duathlon. De asemenea, Viorel și Luisa au ocupat poziția a patra la ștafeta mixtă.

Sportivii români au obținut performanțe extraordinare într-o disciplină care peste 4 ani poate ajunge la Jocurile Olimpice!

„O performanță excepțională, care vine într-un moment foarte potrivit pentru federația noastră, care ne motivează să mergem mai departe cu programul de triatlon de iarnă. Nu ne așteptam la așa rezultate la aceste mondiale. Îi felicit pe toți 3 pentru aceste performanțe”, a declarat Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon.

Luisa Maria Rășină (24 de ani), singura fata din delegația României, vine din biatlon.

„E greu să descriu ceea ce simt! A fost o cursă grea, am avut un moment în care nu mai speram la medalie pentru că ieșisem de pe podium, dar chiar la sfârșit am reușit să îmi găsesc toate resursele și să urc pe treapta a treia”, a completat Luisa Maria Rășină, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial de Winter Duathlon din Andorra.

Robert Tămîrjan, campion mondial!

Noul campion mondial în probele de Para Winter Triathlon și Duathlon este un român în vârstă de 24 de ani, Robert Tămîrjan.

„Mă bucur enorm pentru aceste medalii. E un rezultat major pentru mine. Am câștigat două campionate mondiale la un timp atât de scurt, a fost foarte obositor. La Triatlon am pornit cu dureri la șold rămase de la competiția de Duatlon, dar am reușit să termin cu bine”, a spus și Robert Tămîrjan, două medalii aur la Campionatul Mondial de Winter Duathlon și Triathlon din Andorra.

Viorel Pălici, „veteranul” de 32 de ani din echipa României, practică de ani trei sporturi de performanță și este medaliat la toate. Medaliatul cu argint face schi, alpinism și alergare montană.

„Îmi este foarte greu! În fiecare zi, la antrenamente, mă gândesc cum să mă împart să fie totul bine. Îmi aleg competițiile, îmi pregătesc probele care urmează să le fac în fiecare sport. Am momente când sunt epuizat, dar tot timpul spun că voi trece peste și că totul va fi bine! Sunt un învingător și vreau să fiu cât mai sus” – Viorel Pălici, medaliat cu argint la Campionatul Mondial de Winter Triathlon din Andorra

Pentru Viorel, medalia de argint obținută în Andorra este cea mai prețioasă!

„Mi-am dorit foarte mult o medalie și s-a  întâmplat minunea asta, m-am bucurat extraordinar de mult, nu îmi venea să cred, îmi venea să plâng de fericire în timp ce alergam la ultima probă”, a adăugat Viorel Pălici.

Ar putea fi probă demonstrativă la Jocurile  Olimpice de iarnă de la Milano

Campionatele Mondiale de Winter Triathlon și Duathlon  s-au desfășurat între 3-6 februarie în Andorra. Acest sport, format din alergare, ciclism montan și schi fond are șanse mari să fie luat în calcul pentru ediția următoare a Jocurilor Olimpice de iarnă, de peste 4 ani, de la Milano.

În primă fază, doar ca sport demonstrativ, care poate fi introdus cu drepturi egale în familia olimpică peste 8 ani.
Felix Duchampt a luat startul la Winter Triathlon

La startul probei de Winter Triathlon, alergare, mountain bike și schi fond, s-a aflat și Felix Duchampt, sportivul care a reprezentant în premieră România la Triatlon, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Aflat la prima sa participare, sportivul francez cu cetățenie română, în vârstă de 32 de ani, a încheiat competiția pe locul 11.  Colegul său, Viorel Pelici, a terminat competiția pe poziția a șasea.

Publicat: 11 02. 2022, 13:12