România, calificare istorică la Mondial! După 43 de ani, naționala a ajuns la turneul final

România, calificare istorică la Mondial! După 43 de ani, naționala a ajuns la turneul final
  • Publicat:

Calificare istorică pentru naționala României, care a ajuns la turneul final al Campiontului Mondial după 43 de ani.

Echipa națională masculină de volei a României va juca la Campionatul Mondial care va avea loc anul viitor în Filipine, între 12 și 28 septembrie.

Naționala României a ajuns, pentru prima dată după 43 de ani, la turneul final al Campionatului Mondial

Este sărbătoare în voleiul masculin românesc. Naționala a primit confirmarea că va participa, pentru prima dată după 43 de ani, la o ediție a unui Campionat Mondial. Competiția va avea loc între 12 și 28 septembrie 2025, în Filipine.

Jucătorii antrenați de Sergiu Stancu au revenit, anul trecut, în prim-planul voleiului continental. Naționala României a terminat precedenta ediție a Campionatului European, care a avut loc în Israel, Macedonia de Nord, Bulgaria și Italia, pe locul șapte.

România s-a clasat pe locul 7 la precedentul European, după victorii cu Franța, Turcia, Grecia și Croația

Unul dintre cele mai surprinzătoare rezultate a fost victoria cu Franța, campioana olimpică, 3-1 (23, -16, 18, 21). Tot în cadrul Grupei D, tricolorii au mai învins Turcia cu 3-2 (22, -18, 21, -23, 15) și Grecia cu 3-1 (15, 18, -23, 21), fiind învinși de Portugalia cu 0-3 (-19, -18, -23) și Israel cu 2-3 (-25, 12, 21, -22, -12).

Ca urmare, naționala masculină de volei a României terminat grupa pe locul 3 și a jucat în optimi împotriva Croației. A urmat altă victorie senzațională, cu 3-2 (17, 20, -17, -26, 12). În sferturi, elevii lui Sergiu Stancu au dat, din nou, peste Franța, care s-a impus cu 3-0 (22, 14, 25).

România a participat ultima dată la un Campionat Mondial în 1982

Ediția de anul viitor a Campionatului Mondial va fi prima la care vor lua startul 32 de echipe, după ce până acum concurau 24 de naționale. Vor fi opt grupe de câte patru formații, iar primele două se califică în 16-imile de finală.

România a obținut biletele pentru competiția din Flipine ca urmare a faptului că este pe locul 26 în lume. Celelalte formații calificate sunt țara gazdă, Italia (campioana mondială), Polonia, Slovenia, Franța (din Europa), Japonia, Iran, Qatar (Asia), Brazilia, Argentina, Columbia (America de Sud), SUA, Canada, Cuba (America de Nord și Caraibe), Egipt, Algeria și Libia (Africa), Germania, Serbia, Țările de Jos, Ucraina, Belgia, Turcia, Cehia, Bulgaria, Portugalia, Finlanda, Tunisia, China, Chile și Coreea de Sud, scrie FR de Volei, pe site-ul oficial.

Cele mai bune performanțe obținute de voleibaliștii români la Campionatul Mondial au fost cele din 1956 și 1966, când au cucerit medaliile de argint, după 2-3 și 1-3 cu Cehoslovacia. De asemenea, în 1960 și 1962 au urcat pe locul 3 al podiumului.

La ultima ediție la care au participat, cea din 1982, organizată în Argentina, tricolorii s-au clasat pe locul 15, din 24 de echipe.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu jucătorul de 1.700.000 €, ”clientul” patronului de la FCSB: ”Nu, tată”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Man și Mihăilă au făcut show, dar Parma a pierdut! Notele primite de internaționalii români după remontada lui Udinese
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Nadia Comăneci, secretele siluetei de invidiat la 63 de ani. Cele trei alimente pe care le evită. „Mănânc deștept”
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
Este ştirea momentului în sport. Vom reveni cu detalii
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
CALCUL. Profitul obținut astăzi de un român care ar fi cumpărat un lingou de aur în 2019
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
Veste BOMBĂ! Ce vrea să facă China pe Lună? Are și parteneri!
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
E complex! Milionarul care construiește un castel în România, ultimele detalii despre proiect! Când vor începe lucrările
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Sonia, soția lui Gigi Mulțescu, dezvăluiri după moartea antrenorului: „L-am sfătuit să nu mai facă al doilea vaccin”
Cutremur de 7 grade în România. Directorul INFP avertizează: E posibil...
Cutremur de 7 grade în România. Directorul INFP avertizează: E posibil...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut infarct
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Sony a anunțat PlayStation 5 Pro. PREȚUL și data lansării
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Academia Naţională de Fotbal a publicat noul calendar educaţional
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Cât costă un filtru de particule nou. Este legal să circuli fără DPF?
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și a arătat dovada
Ce a putut să facă un român în scara blocului, chiar la ușa apartamentului său. Cineva a pozat totul și…
×