România, calificată direct la Cupa Mondială de rugby! Alin Petrache: „Nu e un cadou!” Pe ce stadion se vor pregăti „stejarii”

Rugbystii romani la meciul de rugby dintre Romania si Georgia, din cadrul Rugby Europe Championship, desfasurat pe Stadionul National Arcul de Triumf din Bucuresti, sambata 12 martie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

România s-a calificat direct la Cupa Mondială de rugby, iar Alin Petrache susține că „stejarii” nu au avut parte de „un cadou”.

World Rugby a anunţat oficial că a încheiat toate procedurile legate de apelul Federaţiei Spaniole de Rugby în cazul sancţiunilor primite ca urmare a folosirii unui jucător ce nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate, informează rugbyromania.ro.

România va evolua în Grupa B, alături de Africa de Sud, Irlanda, Scoţia şi echipa care se va califica din zona Asia/Pacific 1, urmând să dispute meciurile la Bordeaux şi Lille.

Reacția lui Alin Petrache după calificarea României la Cupa Mondială de rugby: „Acesta este obiectivul nostru!”

Alin Petrache a anunțat că obiectivul României este să obțină cel puțin o victorie la Cupa Mondială de rugby.

„Suntem bucuroşi că România a revenit la Cupa Mondială de Rugby şi este în acest moment singura naţională masculină a ţării noastre care participă la un eveniment global. Nu trebuie să diminuăm cu nimic meritul jucătorilor pentru că ei au dus echipa România într-o poziţie calificabilă, să nu uităm că în toamnă urma să participăm în Franţa la turneul de recalificare. Nu este un cadou pe care îl primim, este un loc pe care echipa l-a obţinut prin muncă. Eforturile au fost uriaşe şi trebuie să le mulţumim jucătorilor, antrenorilor şi tuturor cluburilor care au contribuit la aceste meciuri disputate în ultimii ani. Situaţiile nu au fost cele mai bune în această campanie de calificare.

Dacă vă reamintiţi, am început în 2021 antrenându-ne prin mall-uri şi fără un teren clar de antrenament şi de meci, cu întârzieri bugetare, multă birocraţie şi puţină predictibilitate, cu Federaţia amendată că nu a putut juca pe Arcul de Triumf meciurile de anul trecut, cu pandemie şi cu o schimbare a generaţiilor. Tocmai de aceea este importantă această calificare. Revenind la Cupa Mondială, vom evolua într-o grupă extrem de grea cu campioana mondială Africa de Sud, Irlanda, Scoţia şi probabil Tonga, iar obiectivul nostru este de a obţine cel puţin o victorie. Avem nevoie de susţinere din partea tuturor, urmează o perioadă lungă de pregătire în care echipa naţională are nevoie de linişte, de stabilitate, de cele mai bune condiţii. Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf va fi baza centrală a pregătirii Stejarilor pentru Cupa Mondial”, a declarat Alin Petrache, preşedintele FRR.

Publicat: 27 06. 2022, 17:04
Actualizat: 27 06. 2022, 17:05