Vicepreședintele Federației Europene de Squash, Marcel Borst, a catalogat, la final, drept ireproșabilă organizarea Campionatului European de Squash, Divizia a treia, care a avut loc săptămâna trecută în București, la Infinity Sport Arena. Zena Wooldridge, președintele Federatiei Europene de Squash, a transmis de asemenea un mesaj către forul român: „Felicitări pentru ceea ce pare a fi fost un campionat de mare succes sub toate aspectele. Toți participanții au petrecut o săptămână minunată în România. Acest eveniment este o componentă din ce în ce mai importantă a calendarului ESF și este minunat să vedem cum se dezvoltă în fiecare an”.
La competiție au participat Belarus, Finlanda, Gibraltar, Grecia, Isle of Man, Israel, Italia, Jersey, Letonia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Scotia, Ucraina si România. Primele două naționale clasate au promovat în Divizia a doua: Portugalia și Italia la masculin, Scoția și Italia la feminin.
România s-a clasat pe locul 10 în ierarhia băieților și pe 8 în cea a fetelor.
Organizarea la cote maxime a unui asemenea eveniment este cu atât mai meritorie cu cât Federația Română de Squash a fost înființată cu doar doi ani în urmă.
În septembrie, țara noastră va organiza și Balcaniada, oraș-gazdă fiind Timișoara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER