România-Danemarca 3-1, în Liga Europeană la tenis de masă
Naționala de tenis de masă a României a învins, marți seară, cu
scorul de 3-1 Danemarca la Buzău, în ultimul meci din grupa Ligii
Europene Joola pe Națiuni.
Chiar dacă meciul a fost lipsit de miză, cele două echipe s-au
angajat într-un spectacol total. Primul a intrat în luptă
proaspătul campion național de la Buzău, Adrian Crișan, care l-a
învins pe numărul 1 din tabăra daneză, Jakob Asmussen, scor 3-1.
Andrei Filimon a fost protagonistul celui mai echilibrat meci al
serii, în fața lui Kasper Sternberg. Lipsit parcă de concentare și
acuzînd oboseala acumulată în ultimele zile, Andrei a trebuit să se
recunoască învins, după 5 seturi încheiate aproape de limită. Cel
mai așteptat meci de către public al fost cel în care buzoianul
Ovidiu Ionescu l-a întîlnit pe Mikkel Hindersson. Copleșit de
emoții, Ovidiu a început dezolant meciul, reușind doar trei puncte
în primul set. Și-a intrat apoi în formă și l-a „executat” pe danez
în următoarele trei seturi. Victoria României a fost adusă de
Adrian Crișan, care în meciul 4 l-a răzbunat pe Filimon.
„Tricolorii” termină grupa pe locul 3, obiectivul inițial, avînd
satisfacția că au învins de două ori vicecampioana Europei. Cehia
și Austria s-au calificat în semifinale.
Rezultatele întâlnirii:
Adrian Crișan – Jakob Asmussen 3-1 (9-11, 11-4, 11-7, 11-6)
Andrei Filimon – Kasper Sternberg 2-3 (11-9, 9-11, 5-11, 11-9,
8-11)
Ovidiu Ionescu – Mikkel Hindersson 3-1 (3-11, 11-7, 11-9,
11-5)
Adrian Crișan – Kasper Sternberg 3-0 (11-6, 11-8, 11-5).
Sursa: Mediafax