Lotul național de haltere al României a ajuns la 11 medalii câștigate după două zile de concurs la Campionatele Europene de haltere pentru seniori de la Erevan.
Chiar în ziua de Paște, România a ajuns la 11 medalii de aur câștigate la Europenele de la Erevan.
Mihaela Cambei a câștigat trei medalii de aur, la categoria 49 de kilograme, iar alte trei au fost cucerite de către Andreea Cotruța, la categoria 55 de kilograme, la stilurile smuls, aruncat și total.
Cele trei medalii de argint ale României au fost câștigate două de către Cosmina Pană la categoria 45 de kilograme (smuls și total) și una de către Valentin Iancu, la categoria 55 de kilograme (aruncat). Tot Valentin Iancu a cucerit și două medalii de bronz la categoria 55 de kilograme la stilurile smuls și total.
Delegația României și-a depășit așteptările, obiectivul fiind câștigarea a patru medalii și șase locuri 4-6.
Pe lângă cele trei medalii de aur cucerite, Mihaela Cambei a stabilit și două recorduri europene, la stilul smuls și la total.
Românca a avut 198 de kilograme la total, 92 de kilograme la stilul smuls și 106 kilograme la stilul aruncat.
Sursă foto: Facebook Federația Română de Haltere
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER