România, gazda Campionatului Mondial de Snooker, U21: „Le oferim posibilitatea unor copii – 16 – să scape de tracul colosal de a juca Împotriva unor jucători care au evoluat în Main Tour”
Campionatul Mondial de Snooker – IBSF, Under 21 va fi organizat la București, în perioada 17-26 iulie 2015, la hotel Caro.
„Principalul avantaj pe care România îl are, din postura de țară organizatoare – este posibilitatea de a avea câte un sportiv în fiecare grupă de concurs – 16 sportivi, față de 2-3 cât am putea trimite la o competiție care s-ar organiza într-o altă țară. Chiar dacă mi se reproșează că unii dintre acești 16 jucători nu au nivelul pentru un Campionat Mondial – obiectivul nostru este să le dăm cât mai multe participări acestor copii: scapă în primul rând de tracul acela colosal – că ești în fața unui jucător care a fost campion european, care a prins niște meciuri în Main Tour, pentru că snooker-ul are o ciudățenie – dacă ai căzut din Main Tour, te întorci la nivelul acesta și joci din nou Campionate Europene, Mondiale. Este o oportunitate importantă de a căpăta experiență, în fața unor sportivi cu nivel și talent confirmat„, a declarat la conferința de presă de lansare a evenimentului, președintele Federației Române de Snooker, Francisc Tobă.
În premieră, întrecerea mondială a juniorilor va include o competiție feminină, cu tablou restrâns, comparativ cu cel masculin, unde România va înscrie două sau trei reprezentante. „Câștigătorul va avea asigurat un loc în Premier Tour – aceasta este marea miză a acestui Campionat Mondial, nu premiul în bani„, a punctat antrenorul federal Dragoș Cozmaciuc.
Francisc Tobă, președintele FR Snooker se mândrește că România organizează pentru al doilea an consecutiv o competiție internațională, după dublul Campionat European.
România a primit organizarea acestei ediții în defavoarea Chinei, fiind desemnată să organizeze doar a doua ediție europeană a Campionatului Mondial rezervat juniorilor a ultimilor zece ani, după Irlanda – gadză în 2010. „Snookerul este noua religie în China. Sunt 60 de milioane de jucători în China. Noi vrem să dobărâm recordul de participare cu această ediție„, este un prim obiectiv de organizare stabilit de federali.
200 de spectatori vor putea urmări din tribunele amplasate în apropierea celor 12 mese de snooker, în timp ce, potrivit estimărilor inițiale, concursul va aduce la București aproximativ 250 de persoane, din 60 de țări – jucători, însoțitori și arbitrii internaționali. Accesul publicului este gratuit
„România visează la prima medalie în snooker, iar noi ne dorim ca acea medalie să .fie rodul muncii noastre. Nu importăm medalii. Concurăm cu sportivi formați la Centrul Național de Snooker. Nu suntem foarte departe. Liga Națională de Snooker, formată din 24 de jucători, are 10 juniori, 10 copii în componență – este dovada că prioritatea Federației este creșterea și promovarea tinerilor. Acum, înaintea etapei a treia, în Top 5, sunt 5 juniori„, afirmă antrenorul federal, Dragoș Cozmaciuc.
Obiecivul pentru competiția mondială de la București este fixat „realist” de federali: „După un loc 17, ne-am dori foarte mult un loc nouă, ar fi o performanță extraordinară, să avem un jucător în Top 10 mondial, dar trebuie să fim realiști. pentru că vom lupta cu sportivi pentru care break-uri de 120, 130 este ceva uzual. Noi mai avem mult de muncă, ne chinuim, ajungem și la astfel de performanțe, lucrăm. Un loc nouă, cu Orzan, Vladu, Amza, Statache, Popescu de la Brașov, ar fi un lucru extraordinar„, apreciază antrenorul Cozmaciuc.
128 de jucători vor avea loc pe tabloul masculin, organizatorii anticipând formarea a 16 grupe, de câte 8 sportivi care vor decide calificații pentru tabloul eliminatoriu