România, o țară exotică la sporturile de iarnă!** Nicio șansă pentru o medalie la JO de la Soci 2014

Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci (Rusia) se apropie cu pași mari, iar speranțele ca România să obțină cel puțin un rezultat notabil sunt la fel de sumbre ca și la precedentele ediții. De fapt, România nu a reușit nici în acest ciclu olimpic să ridice vreun sportiv capabil să se lupte pentru podium la niciuna din cele 15 discipline incluse în programul olimpic.

Biatlonul va fi, probabil, și la Soci proba care suscită cel mai mare interes în România, în condițiile în care la start o vom avea pe Eva Tofalvi, singura care ar putea să prindă, cel puțin la acest moment, un loc în Top 10. Calificările sunt în plină desfășurare și se vor încheia pe 19 ianuarie 2014. Rezultatele obținute în Cupa Mondială primează în alcătuirea clasamentului pe națiuni. La feminin, România ocupă locul 15 în prezent, ceea ce înseamnă că ar putea să meargă în Rusia cu o ștafetă și patru competitoare în probele individuale. În sezonul actual, trei reprezentante au reușit să obțină puncte în Cupa Mondială, iar în ierarhia generală se situează astfel: Eva Tofalvi – locul 52, Ferencz Reka – locul 60, Luminița Pișcorean – locul 75. Tofalvi a obținut și rezultatul sezonului, locul 29 în proba de 15 kilometri, la Oestersund (Suedia). La masculin, România nu are șanse să deplaseze mai mult de un sportiv.

La schi fond, Paul Constantin Pepene, Petrică Hogiu și Andrei Palici trag în acest sezon în întrecerile internaționale pentru a obține punctele care să le permită prezența la Jocurile Olimpice. Campionul mondial de tineret din 2010 are cele mai mari șanse să ajungă la Soci. În acest sezon, fondistul are o participare în Cupa Mondială, la Gaellivare (Suedia), unde a ocupat locul 54 în proba de 15 km liber. Paul Pepene a mai participat la câteva concursuri FIS, dar și la Alpen Cup (15-16 decembrie) alături de câțiva schiori celebri precum Cologna sau Legkov și unde a terminat cursa de 10 km liber pe locul 22. Poziția secundă la Goms (Elveția), tot în cadrul Alpen Cup – 10 km liber, este rezultatul sezonului, aici reușind și un punctaj FIS de 22.84 care-i permite să meargă la JO.

La snowboard, România ar putea fi reprezentată de Kinda Geza, care a și participat la o etapă de Cupa Mondială, la Montafon (Austria), unde s-a clasat pe locul 67 – boardercross. Sportivul din Miercurea Ciuc a mai participat la câteva concursuri FIS și din cadrul Cupei Europei, rezultatul sezonului fiind obținut în Rusia, la Bobrovyi Log (Krasnoyarsk) – concurs FIS, unde a terminat, tot la boardercross, pe locul 4.

În concursurile de bob, România participă în acest sezon de Cupa Mondială cu două echipaje, unul de dublu – fie cu Dorin Alexandru Grigore, fie cu Andreas Neagu ca și pilot – și un echipaj de patru persoane, care a concurat doar la etapele din Europa. Cele mai bune rezultate au fost un loc 16, obținut la Winterberg (Germania), de către echipajul de bob 4 persoane Neagu, Iorga, Stancu și Moldovan și două locuri 21 de către echipajele de două persoane Neagu – Crăciun (Whistler, Canada) și Neagu – Moldovan (Winterberg).

Concursurile de sanie de la Soci pot aduce alți reprezentanți ai României la start. În acest sezon de Cupă Mondială, la feminin trei reprezentante au punctat deja, prin Raluca Strămăturaru – locul 20 în ierarhia generală, Mădălina Roșca – locul 36 și Violeta Strămăturaru – locul 41. La masculin, Valentin Crețu ocupă locul 32 după patru etape, iar Julian Bunghez – locul 53. Mai bine stă echipajul de dublu, Paul Ifrim- Andrei Anghel, pe locul 21, în timp ce Nicolae Șovăială – Alexandru Teodorescu se situează pe locul 30. Ifrim și Anghel au rezultatul sezonului, un loc 16 la Koenigssee (Germania), etapă de Cupă Mondială unde Raluca Strămăturaru a încheiat pe locul 18, cel mai bun rezultat pentru un sportiv la individual.   

Skeleton, patinaj viteză sau sărituri cu schiurile sunt alte discipline unde România ar putea avea reprezentanți la JO, însă prezența lor ar putea fi mai degrabă exotică.

În această perioadă sunt calificări pentru JO la toate disciplinele și se vor încheia la începutul anului viitor. JO de la Soci debutează pe 6 februarie 2014.

 

 

Publicat: 31 12. 2012, 15:51
Actualizat: 31 12. 2012, 15:52