Nicu Vlad, care este şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale (IWF) dar și președinte FR de Haltere, a fost acuzat de „complicitate şi manipulare” în ancheta privind dopajul din cadrul IWF desfăşurată de Agenţia Internaţională de Testare (ITA).
ITA este o organizaţie independentă care implementează programe antidoping pentru federaţiile internaţionale şi care a preluat programul antidoping al IWF înaintea Jocurilor Olimpice de la Tokyo.
Acuzaţiile, detaliate joi de un raport ITA, declanşat de un documentar realizat de postul german de televiziune ARD, anul trecut, în care se relata că există circa 150 de cazuri de dopaj „nerezolvate” în perioada 2009-2019.
„Patru dintre aceste infracţiuni au fost comise de cei patru reprezentanţi ai României la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012: Florin Croitoru, Gabriel Sîncrăian, Răzvan Martin şi Roxana Cocoş.
Aceste rezultate anormale ale analizelor au fost anunţate în 2019 ca parte a programului de reanaliză al Comitetului Internaţional Olimpic”, se mai arată în comunicat.
„ITA a fost surprinsă de gradul mare de inacţiune al IWF din ultimii ani, care a dus la 29 de infracţiuni antidoping nesancţionate, acesta fiind imposibil de urmărit din cauza prescrierii lor sau din cauza distrugerii probelor”, a precizat ITA.
.@iwfnet vice-president Nicu Vlad, Olympic champion and a leading person supposedly cleaning up weightlifting, now charged and facing a life ban after accused of conspiring to allow Romanian weightlifter to compete and win Olympic silver medal despite two doping violations https://t.co/AtZipRgehK — Nick Butler (@NickJMButler) June 24, 2021
.@iwfnet vice-president Nicu Vlad, Olympic champion and a leading person supposedly cleaning up weightlifting, now charged and facing a life ban after accused of conspiring to allow Romanian weightlifter to compete and win Olympic silver medal despite two doping violations https://t.co/AtZipRgehK
— Nick Butler (@NickJMButler) June 24, 2021
„Motivele pentru care aceste cazuri nu au fost procesate sau analizate merg de la omisiune administrativă, arhivare defectuoasă, proceduri organizaţionale haotice sau erori jurisdicţionale, pe de o parte, şi până la indiferenţă, neglijenţă intenţionată, complicitate, sau mai rău, acoperiri flagrante şi intenţionate”, se arată în raport, relevă Agerpres.
În urmă cu o săptămână, Federaţia Internaţională de Haltere a impus o suspendare de un an Federaţiei Române de Haltere din cauza mai multor cazuri de încălcări ale regulamentului antidoping, sancţiune care privează participarea halterofililor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august).
Această sancţiune poate fi atacată la Curtea de Arbitraj pentru Sport (TAS). IWF a suspendat deja alte trei federaţii din motive similare, Thailanda, Egipt şi Malaezia.
„Sancţiunea dispusă faţă de Federaţia română este motivată de cinci încălcări ale reglementărilor antidoping datând din 2012 şi comise de cinci sportivi diferiţi (n.r. Florin Croitoru, Gabriel Sîncrăian, Răzvan Martin, Roxana Cocoş şi Marius Danciu). Aceste cinci încălcări se bazează pe prezenţa steroizilor anabolizanţi”, se arăta într-un comunicat al IWF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER