Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în ultimul act al probei de echipe la Campionatul European de tenis de masă.
Daniela Dodean, Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Iulia Necula, Camelia Postoaca si antrenorul Viorel Filimon au trecut cu 3-0 de selecționata Belarusului, iar în finală vor întâlni, ca și anul trecut, echipa Olandei.
În semifinale, sportivele antrenate de Viorel Filimon au întrecut cu scorul de 3-0 echipa Belarusului. Punctele României au fost aduse de Elizabeta Samara (victorie cu 3-2 asupra Veronicăi Pavlovici), Daniela Dodean (victorie cu 3-2 împotriva Victoriei Pavlovici) și Bernadette Szocs (3-0 contra Alexandrei Privalova).
La fel ca și în finala de anul trecut, ce a avut loc la Ostrava (Cehia), România va întâlni în finală echipa Olandei. Atunci, olandezele s-au impus cu scorul de 3-0.
România a câștigat toate meciurile disputate până în prezent la Gdansk, 3-2 cu Ucraina, 3-2 cu Germania și 3-0 cu Rusia, în faza grupelor, 3-1 cu Polonia, în sferturile de finală, și 3-0 cu Belarus, în semifinale.
ROMANIA – BELARUS – 3-0 Samara Elizabeta – Pavlovich Veronika – 3-2 Dodean Daniela – Pavlovich Viktoria – 3-2 Szocs Bernadette – Privalova Alexandra – 3-0
Campionatul European se disputa in Polonia la Gdansk/Sopot
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER