România și-a aflat adversara din play-off-ul pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din 2023! Când se vor juca meciurile

România și-a aflat adversara din play-off-ul pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din 2023! Când se vor juca meciurile
Meciul de handbal dintre Romania si Olanda, contand pentru Campionatul European de handbal feminin 2022, desfasurat in Centrul Sportiv Boris Trajkovski din Skopje, sambata 05 noiembrie 2022. © FOTO:/SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

România și-a aflat adversara din play-off-ul pentru Campionatul Mondial de handbal feminin din 2023: echipa noastră va întâlni Portugalia.

Învinsă într-un mod scandalos de Muntenegru, România a făcut parte din prima urnă valorică la tragere la sorţi, iar în cea de-a doua s-au aflat Cehia, Austria, Slovacia, Islanda, Turcia, Ucriana, Portugalia, Grecia, Italia şi Kosovo.

La tragerea la sorţi de sâmbătă, care a avut loc în continuarea conferinţei de presă de închidere a Campionatului European, a fost prezentată şi ediţia următoare, din 2024 (28 noiembrie -15 decembrie), care va avea loc în Ungaria, Austria şi Elveţia, în premieră cu 24 de echipe la turneul final, faţă de 16 până în prezent.

România – Portugalia, în play-off-ul pentru Campionatul Mondial de handbal feminin

După ce a ratat semifinalele la EHF Euro 2022, România va fi nevoită să elimine Portugalia pentru a ajunge la Campionatul Mondial de handbal feminin.

Programul complet al confruntărilor din play-off, în urma tragerii la sorţi de sâmbătă, este: Turcia – Serbia, România – Portugalia, Islanda – Ungaria, Polonia – Kosovo, Italia- Slovenia, Germania – Grecia, Elveţia – Cehia, Austria – Spania, Macedonia de Nord – Ucraina şi Slovacia – Croaţia.

Echipa noastră a fost la un pas să rateze acest play-off, în condițiile în care jucătoarele au avut în plan un protest inedit după arbitrajul scandalos din meciul cu Muntenegru. „Cei din conducere au spus că mai presus de amendă putem primi suspendare. Nu știu, echipa să nu mai joace un an sau ceva de genul, pentru că noi ne-am dorit foarte mult să ieșim cu acele tricouri. Să ne respecte munca, pentru că dacă e ceva ce nu suport în viața mea și în cariera mea e când decide altcineva pe munca mea”, a spus Cristina Neagu.

Meciurile din play-off-ul Campionatului Mondial vor avea loc pe 7-8 aprilie 2023 (turul), respectiv 11-12 aprilie (returul).

Câştigătoarele se vor califica la turneul final al Campionatului Mondial, care va avea loc între 30 noiembrie și 17 decembrie 2023, în Danemarca, Norvegia şi Suedia.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×