După ce anul trecut selecționata României debuta pe plan extern într-o dispută contra Turciei, acum reprezentanții români se gândesc la organizarea celei mai importante competiții de fotbal american din Europa, Campionatul European.
La zece luni distanță de la primul meci internațional disputat de reprezentativa României de Fotbal American acum șefii formului se gândesc la organizarea Campionatului European la Fotbal American și la finala Euro Ball. Din păcate aceștia au nevoie de o recunoaștere oficială din partea Ministerului Tineretului și Sportului Român.
„În luna noiembrie a anului trecut a fost semnat ordinul de recunoaștere a ramurii de sport fotbal american. Avem promisiuni de la federația europeană și cea internațională că în momentul în care vom fi recunoscuți cu drepturi depline putem intra în discuții pentru organizarea campionatului european și chiar finala Euro Ball, echivalentul Ligii Campionilor la fotbalul american” a declarat inițiatorul FRFA Răzvan Matache.
Această practică sportivă și-a făcut simțită prezența în Europa prima oară în 1979, atunci când a luat ființă Federația Germană de Fotbal American.
Dacă pe plan internațional României și-a făcut debutul abia în luna mai a anului trecut împotriva Turciei, scor 0-61, pe plan național campionatul român de fotbal american se află deja la cea de-a patra ediție. Cele zece echipe care se bat pentru marele premiu al României sunt: Bucharest Warriors, Constanța Sharks, Cluj Crusaders, Timișoara 89ers, Bucharest Wolverines, Bucharest Predators, Oradea Stars, Prahova Thunder, Bucharest Rebeles și Bucharest Dacians. Din sezonul viitorul cele zece vor avea noi adversare, Mureș Monsters și Ravens Corbeanca înscriindu-se în competiția internă.
Articol scris de Adrian Eugen
Sursa foto: Facebook FRFA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER