Eurosport a semnat un acord în exclusivitate cu Ronnie O”Sullivan, actualul campion mondial și câștigător a numeroase turnee de Masters. Acesta devine astfel ambasador al snooker-ului la nivel mondial pentru a ajuta la promovarea acestui sport la nivel internațional.
Eurosport și O”Sullivan (campion mondial de cinci ori) vor colabora la realizarea unei serii de programe exclusive dedicate snooker-ului, denumite „Ronnie Show”, în cadrul cărora vor fi analizate toate aspectele jocului. Magazinele, care vor fi difuzate în 54 de țări din Europa, vor include avancronici și rezumate ale turneelor, analiza tehnicii de joc, sfaturi pentru executarea loviturilor cu grad ridicat de dificultate, precum și interviuri cu jucători de snooker și alte staruri din sport.
Primul episod din „Ronnie Show” va fi transmis marți, 25 martie, în aceeași zi cu marea finala a circuitului PTC. Cu acest prilej Ronnie va analiza întregul sezon, inclusiv victoria sa extraordinară de la turneul de Masters din ianuarie, va vorbi despre abilitățile necesare acestui sport și despre maniera unică în care îi place să joace snooker.
Al doilea episod este programat pentru miercuri, 16 aprilie, când Ronnie se va afla în Sheffield. Cu această ocazie, își va reaminti de cel de-al cincilea titlu de Campion Mondial câștigat anul trecut, va analiza viitorul acestui sport la Star Snooker Academy din Sheffield și va discuta cu câțiva dintre jucătorii asiatici stabiliți aici. Ronnie va împărtăși din nou câteva detalii tehnice specifice loviturilor complexe de snooker. „Ronnie Show” promite să ofere fanilor snookerului și sportului în general un punct de vedere unic asupra acestei discipline atât de îndrăgite de Ronnie și în același timp oportunitatea de a descoperi ce îl motivează, ce alți jucători îl inspiră, cum vede jocul în acest moment și cum a ajuns la faimoasele victorii care l-au ajutat să-și construiască o carieră. Ronnie O”Sullivan a declarat, „Sunt cu adevărat încântat de acest nou proiect în cariera mea și de oportunitatea de a colabora cu Eurosport, care încearcă să dezvolte interesul pentru snooker la nivel internațional. „Acest proiect îmi permite să continui să joc, dar și să fac ceva diferit. Eurosport ajută la dezvoltarea acestui sport în Europa, iar eu pot să explic abilitățile necesare acestui joc și să împărtășesc pasiunea mea pentru snooker unei noi audiențe, lucru care mă motivează cu adevărat. Am de asemenea șansa să vorbesc despre ce înseamnă să fii jucător profesionist de snooker și să discut despre ceilalți jucători participanți la turneu. „Îmi doresc de ceva timp să fac această serie de magazine. Eurosport este cel mai bun mijloc prin care pot materializa această idee. Suntem cu toții nerăbdători să începem.”
Arnaud Simon, director de conținut TV al Grupului Eurosport, a adăugat: „Ne dorim să colaboram cu cei mai buni experți în sport. Când spui „Ronnie”, spui „snooker”; pentru milioane de fani din Europa este un superstar. Ne-am străduit foarte mult pentru a putea concretiza acest proiect și pentru a putea produce o serie exclusivă de programe pe care să o oferim fanilor noștri pasionați de snooker, care reprezintă un număr în continuă creștere.”
În calitate de ambasador, O”Sullivan va avea și un blog pe eurosport.com pe parcursul Campionatului Mondial de Snooker din 2014. Eurosport transmite 19 turnee în fiecare sezon, inclusiv Campionatul Mondial și toate turneele pe puncte, adunând peste 800 de ore de acțiune ÎN DIRECT și peste 2000 de ore în total.
Episodul 1: • marți, 25 martie, de la 18.15 – prima transmisiune • miercuri, 26 martie, de la 24:00 și duminică, 30 martie, de la 21:00 – în reluare Episodul 2 : • miercuri, 16 aprilie, de la 22:00 – prima transmisiune • joi, 17 aprilie, de la 21.30 și sâmbătă, 19 aprilie, de la 11.30 – în reluare Orele pentru celelate transmisiuni vor fi comunicate la o dată ulterioară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER