Roșu și Sâncrăian, locurile 6, respectiv 9 la categoria 77 kg

Roșu și Sâncrăian, locurile 6, respectiv 9 la categoria 77 kg
  • Publicat:
  • Actualizat:

Foto: Marian BURLACU
Participanți la categoria 77 kg, la Campionatul European de haltere programat între 5 și 12 aprilie, la Sala Polivalentă din București, Alexandru Roșu (Dinamo) și Gabriel Sâncrăian (CSM Bistrița) nu au izbutit să se implice în lupta pentru medalii. Nicio surpriză, de altfel, acest deznodământ fiind anunțat și de greutățile anunțate de aceștia la intrarea în concurs.

De trei încercări a avut nevoie Sâncrăian pentru a reușit 143 kg la procedeul smuls. Iar primele două ratări l-au apăsat pe transilvănean, care a intrat la ultima fără să beneficieze de prea mult timp pentru a-și trage sufletul – s-a și împiedicat când a pășit pe podium la ultima încercare… A strâns însă din dinți și a reușit, ocupând locul 9 în grupa A, însă cu o greutate  mai slabă celor reușite de trei concurenți din grupa inferioară. Cu destule emoții, după cum a subliniat și crainicul sălii. Nici celălalt român, Alex Roșu, n-a dus lupta până la capăt. Provenit dintr-o familie în care acest sport se mănâncă pe pâine, tatăl și fratele lui practicându-l cu succes, constănțeanul s-a clasat pe locul 7 (140, 145, 148 kg). La acest procedeu medalia de aur i-a revenit lui Dimitri Ivanenko (Rusia) 156 kg.

La aruncat, sportivii noștri au avut o evoluție diametral opusă. În timp ce Sâncrăian a reușit 177 kg (locul 7) din a treia încercare, Roșu a bifat 180 kg din prima (locul 6), după care a ratat la 186 kg. Titlul continental i-a revenit lui Erkand Qerimaj (Albania), cu 190 kg.

La total, aurul a fost obținut de Mihalai Cierniak (Belarus) 344 kg, sportivul ce a avut cea mai constantă evoluție, care a fost urmat de câștigătorii celor două procedee, Qerimaj 342 kg și Ivanenko 341 kg. Roșu a fost pe 6, cu 328 kg, iar Sâncrăian pe 9, cu 320 kg.

Astăzi (joi), la masculin sunt programate întrecerile la categoria 85 kg, la care România are un singur reprezentant: Răzvan Rusu. Finala va avea loc la ora 20:00.

Campionatul European de haltere seniori este găzduit de Sala Polivalentă din București, până duminică, inclusiv.

INTRAREA ESTE LIBERĂ‚!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice banii
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Liviu Dragnea, la Palatul Cotroceni. Cutremur în România: S-a pocăit, merită iertare!
Liviu Dragnea, la Palatul Cotroceni. Cutremur în România: S-a pocăit, merită iertare!
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×