Rugbistul neo-zeelandez Jerry Collins a fost arestat în Japonia, unde a jucat până în februarie la echipa Yamaha Jubilo, pentru deținerea ilegală a unui cuțit de bucătărie, a anunțat, duminică, poliția locală, citată de AFP.
Collins, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat într-un supermarket din Hamamatsu, unde a fost prins având asupra sa un cuțit cu lama de 17 cm. Legea japoneză interzice deținerea unui cuțit cu lamă de peste 15 cm, fără autorizația poliției.
Jerry Collins i-a spus agentului de securitate de la magazon că avea cuțitul asupra lui pentru a se apăra.
De 48 de ori internațional neo-zeelandez și de două ori campion mondial, în 2003 și 2007, el a mers la echipa Yamaha Jubilo în 2011 și a plecat în februarie, la expirarea contractului de două sezoane.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER