11 jucători români internați în spital înaintea finalei cu americanii!
Antrenorul echipei naționale de rugby U20 a României, Mircea Paraschiv, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că unsprezece jucători sunt internați în spitalul din Nairobi, după ce au făcut febră.
"Au venit mai mulți jucători la mine spunând că se simt rău și au temperatură. Am apelat la medicul nostru, dar numărul jucătorilor cu probleme creștea tot mai mult așa că am decis transportarea lor la cel mai apropiat spital din Nairobi. Au febră 39 și, din câte am înțeles, ar fi vorba de o toxinfecție alimentară", a spus Paraschiv.
Mircea Paraschiv a precizat că în aceeași situație se mai află alți șase componenți ai lotului statului Chile.
Echipa României va disputa, duminică, finala Campionatului Mondial – divizia a doua, unde va întâlni, de la ora 15.30, reprezentativa Statelor Unite ale Americii.