15. Fercu, 14. Shenan, 13. Umaga… Cum arată 15-le de start al României pentru meciul decisiv de rugby cu Georgia. Partida e duminică, de la ora 15:00

Redactor:
Andru Nenciu
15. Fercu, 14. Shenan, 13. Umaga... Cum arată 15-le de start al României pentru meciul decisiv de rugby cu Georgia. Partida e duminică, de la ora 15:00
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Naționala de rugby a României va întâlni duminică, 19 martie, de la ora 15:00, pe stadionul Arcul de Triumf, în ultimul meci din acest sezon al Rugby Europe Championship, Georgia și va stabili atât campioana celui de-al doilea eșalon valoric, cât și câștigătoarei Cupei Antim Ivireanu.

Pentru această partida, staff-ul tehnic a stabilit echipa care va intră în teren. În Primul XV se vor află șase jucători care evoluează în Franța, 4 de la CSA Steaua, 3 de la Timișoara și 2 de la Baia Mare. România și Georgia se vor întâlni pentru a 21-a oară, Lelos impunându-se de 11 ori, ultima victorie a Stejarilor înregistrându-se în 2010.

„Meciul cu Georgia este mereu un meci special, de dată această va avea însă o miza diferită. Noi suntem în campania de calificare la Cupa Mondială, Georgia este deja calificată și îi felicităm pentru acest lucru, noi însă mai avem de muncă. Va fi un meci greu, adversarii noștri nu au mai pierdut de 7 ani un meci cu noi, sigur va fi o partida frumoasă, pe care vrem s-o câștigăm”, a declarat selecționerul Lynn Howels la conferința de presă.

Tehnicianul echipei naționale a Georgiei, Milton Haig, a dezvăluit că formația pe care o pregătește a luat meciul foarte în serios, de accea a ajuns mult mai devreme la București: „Mă bucur că ne aflăm din nou aici, este un meci care a devenit deja tradiție. Întotdeauna meciurile între cele două echipe au fost grele, așa va fi și duminică. Ambele echipe au mulți jucători tineri, au început să facă schimbul de generații, de aceea cred că este și un test util pentru toată lumea. Este o confruntare decisivă, cu o miza importantă, titlul Rugby Europe Championship, așa că așteptăm cu nerăbdare ziua meciului. Am venit mai devreme că să fim odihniți pentru meci, să putem face un antrenament bun al Căpitanului.”

Căpitanii celor două formații au declarat la unison că este un meci foarte important: „Venim după patru meciuri, cu bune și rele. Georgia e mereu rivală noastră, însă ne-am pregătit bine, intrăm în tren cu gândul la victorie, vom da tot ce putem, sperăm să nu îi dezamăgim pe cei care ne susțin. Fie că cel mai bun să câștige”, a spus Mihai Macovei.

România nu a mai învins Georgia de șapte ani, însă căpitanul oaspeților este rezervat: „Este un meci important pentru noi, vom da tot ce avem mai bun”, a declarat căpitanul naționalei Georgiei, Giorgi Nemsadze.

Primul XV: 1. Ionuț Badiu (Carcassonne), 2. Otar Turashvili (Colomiers), 3. Alexandru Țăruș (Beziers), 4. Johan Van Heerden (Știință Baia Mare), 5. Marius Antonescu (Tarbes), 6. Viorel Lucaci (CSA Steaua), 7. Andrei Gorcioaia (Massy) 8. Mihai Macovei (cpt)(Colomiers) 9. Florin Surugiu (CSA Steaua), 10. Florin Vlaicu (CSA Steaua), 11. Ionuț Dumitru (CSA Steaua) 12. Sione Fakaosilea (Știință Baia Mare), 13. Jack Umaga (Timișoara Saracens), 14. Stephen Shenan (Timișoara Saracens), 15. Cătălin Fercu (Timișoara Saracens)

Rezerve: 16. Eugen Căpățână (Timișoara Saracens), 17. Constantin Pristavita (Știință Baia Mare), 18. Alexandru Gordas (CSA Steaua), 19. Valentin Poparlan (Timișoara Saracens), 20. Dorin Lazăr (Timișoara Saracens), 21. Valentin Calafeteanu (CSM București), 22. Jody Rose (Timișoara Saracens), 23. Mădălin Lemnaru (Timișoara Saracens).

MEDIAFX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×