24 de ore de zbor cu avionul

24 de ore de zbor cu avionul
  • Publicat:

Echipa de seniori a României a ajuns noaptea trecută la Auckland, în Noua Zeelandă. Ea va participa la un turneu de pregătire care include jocuri cu echipe locale, precum și două meciuri cu selecționatele secunde ale insulelor Samoa și Fiji.
Călătoria a decurs în condiții normale, potrivit managerului echipei naționale Radu Constantin, singura problemă fiind aceea că numai zborul a durat circa 24 de ore. Din acest motiv, precum și din cauza diferenței de fus orar dintre România și Noua Zeelandă, componenții lotului, precum și staff-ul tehnic și administrativ, au resimțit o stare accentuată de oboseală. "Întreaga delegație a ajuns fără emoții la Auckland. Drumul a fost lung și obositor, dar s-a încheiat OK din toate punctele de vedere. În aeroport la Bangkok nu am sesizat nimic deosebit și nici nu am avut parte de incidente. Probabil că în oraș se întamplau toate (nr. în Thailanda premierul Samak Sundaravej a declarat Stare de Urgență după ce opoziția i-a cerut să demisioneze). Suntem acum la Auckland. Am făcut deja o ședință de recuperare și ne pregătim de antrenament. Probabil că mâine se va stabili și formația pentru primul nostru joc din turneu, cu Marist”, a precizat Radu Constantin.
Un alt "adversar" de care trebuie să treacă rapid "stejarii" o constituie clima, în Emisfera Sudică fiind acum… primăvară. De altfel, pentru această perioadă la Auckland se prognozează temperaturi cuprinse între 11 și 17 grade Celsius (maxima este pe jumătate cât a fost la București înaintea plecării!), precum și precipitații.

Foto: Marian BURLACU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Viitor sumbru! Microsoft susține că, în viitor, toți vom fi șefi ai angajaților AI
Viitor sumbru! Microsoft susține că, în viitor, toți vom fi șefi ai angajaților AI
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Italienii au anunțat decizia luată de Filippo Inzaghi în privința lui Olimpiu Morunțan înainte de Brescia – Pisa
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cuplul bătut în parcarea supermarketului a povestit în exclusivitate pentru Observator momentele de coşmar:
Cuplul bătut în parcarea supermarketului a povestit în exclusivitate pentru Observator momentele de coşmar: "Soţul meu a căzut la pământ…
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Câți lei a plătit Mihai Teodoru pentru o porție de ficăței la tigaie, în restaurantul lui Florin Călinescu din București
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×