A murit legendarul Jonah Lomu. Fostul star al rugbyului mondial avea 40 de ani

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

de Andru Nenciu

Sportul mondial și-a pierdut un erou, iar fanii cărora viața le-a pus o talpă dură și-au pierdut modelul care le transmitea forță. Impresionanta lui poveste va rămâne însă… Legendarul rugbyst Jonah Lomu a murit în noaptea de marți spre miercuri (ora 2:20, ora României), anunță Fox Sports Australia, care citează presa din Noua Zeelandă. Știrea a fost confirmată pentru 3 News de fostul medic al selecționatei All Blacks, John Mayhew. Lomu, 63 de selecții pentru naționala țării sale, avea 40 de ani.

Invitat special al Federației Internaționale de Rugby pe tot parcursul Cupei Mondiale, Jonah mai rămăsese împreună cu familia sa în Regatul Unit, la solicitările unor sponsori, și după încheierea competiției. Omul-munte se întorsese acasă, în Auckland, doar cu o zi în urmă. „Pot confirma din partea familiei că Jonah a murit în această dimineață, în jurul orei 8 sau 9. Familia și apropiații săi sunt devastați. Familia lui Jonah pe toată lumea să păstreze discreția în aceste momente groaznice”, a declarat John Mayhew pentru 3 News. Mayhew este medicul selecționatei All Blacks din perioada în care Lomu era jucător activ și i-a devenit un prieten apopiat în perioda în care Lomu a suferit transplantul de rinichi. „E ceva total neașteptat, abia ajunsese în țară”, a continuat fostul doctor al reprezentativei de rugby.


Lomu, luni, la sosirea pe aeroportul din Auckland FOTO 3 NEWS (Noua Zeelandă)

PRIMUL STAR PLANETAR DIN RUGBY

Considerat primul star planetar din rugby, Jonah Lomu (1,96 m) a reușit 37 de eseuri în 63 de selecții, în perioada 1994 – 2002,  și a fost finalist al Cupei Mondiale din 1995. Lomu a fost introdus în Hall of Fame-ul Rugby-ului mondial în octombrie 2007. Numele său a fost pe buzele fanilor sportului începând din 1995, atunci când la doar 19 ani, omul-munte a avut un debut fabulous în rugby-ul mondial, în echipa Noii Zeelande. Puștiul necunoscut pasionaților sportului cu balonul oval a fost decisiv pentru calificarea All Blacks în finala Cupei Mondiale, în 1995.

19 ani și 45 de zile. Jonah Lomu este cel mai tănăr jucător selecționat în echipa All Blacks, acesta fiind convocat pentru un meci test cu Franța în 1994, la France in Christchurch. Cu doar două selecții în naționala Noii Zeelande, Lomu a prins totuși Cupa Mondială din 1995.

15 eseuri. Lomu e ste co-deținător al recordului pentru  cele mai multe eseuri înscrise la Cupa Mondială, alături de Bryan Habana


Lomu, pe vremea în care nici patru adversari nu reușeau să-l anihileze

ÎN 2003 ERA SUPUS DIALIZEI DE TREI ORI PE ZI

Model pentru orice puști din insula din mijlocul Oceanului Pacific, cariera lui Jonah Lomu suferea o mare lovitură în același an în care se prezenta pe marea scenă a rugby-ului.  În 1995, medicii i-au pus un diagnostic dur – afecțiune cronică a rinichilor – sindrom nefrotic, cel mai des întâlnit la copii între 18 luni și opt ani. Retenție de fluide, umflarea ochilor, edeme ale mâinilor și ale picioarelor, creșterea nivelului de colesterol – toate aceste simptome se aliniau pe orizontul devenit brusc sumbru pentru Jonah Lomu. În plus, o teamă teribilă de a nu ajunge la insuficiență renală. În 2003, starea sa se deteriorase atât de rău, încât Lomu ajunsese să fie supus dializei de trei ori pe zi. Sub amenințarea că ar putea rămâne imobilizat într-un scaun cu rotile, Lomu a fost supus unei intervenții chirugicale de transplant, donator fiindu-i un prezentator radio, pe numele său Grant Kereama.

Operația l-a stors de vlagă, dar nu și de voință. De la cei câțiva metri pe care cu greu îi putea străbate după operație, Lomu a strâns din dinți, a sfidat logica și predicțiile tuturor și la capătul a doi ani de chinuri, a revenit pe teren într-unul dintre cele mai dure sporturi din lume. Cuvintele lui Lomu au impresionat: „Nu cu mult timp în urmă, abia puteam păși. Pentru mine, marea bucurie este să pot călca din nou pe teren.  Dacă fac asta, mă voi simți excelent„, puncta Lomu.


Lomu a fost o perioadă lungă de timp imaginea Adidas

FINALUL CARIEREI ÎN SPORTUL CU BALONUL OVAL

A revenit, a înscris un eseu, dar s-a accidentat la umăr, o accidentare dură, care a necesitat operație. Chiar și cu apariții sporadice în echipe de eșalon doi, cu o accidentare la gleznă, dar cu evoluții aplaudate de toți analiștii, știința jocului și felul în care Lomu își punea în valoare coechipierii, chiar dacă nu mai finaliza el singur cu puncte, l-a readus în 2007 în naționala țării sale. Pentru că nu a prins un contract în Super 14-le din Noua Zeelandă, visul Cupei Mondiale din 2007 s-a spulberat pentru Lomu, cel care deja acumulase câteva zeci de ore de experiență pe banca tehnică. După o tentativă de revenire în rugby-ul galez, Lomu a luat decizia de a se retrage din rugby în a doua jumătate a lui 2007, aparițiile sale ulterioare limitându-se la meciuri demonstrative, caritabile.

Lomu mărturisea în interviuri că-și dorește să trăiască până la vârsta de 55 de ani, iar visul său cel mare era să-și vădă copiii, Brayley (6 ani) și Dhyreylle (5 ani), la vârsta majoratului.


Lomu departe de rugby? Niciodată!

„Când mă trezesc dimineața, cea mai mare bucurie e că după ce mă spăl pe ochi, îmi văd cei doi băieți crescând lângă mine. Mă uit în oglindă și îi zăresc zâmbind pe la spatele meu. Pentru un pacient cu transplant de rinichi ca mine… e tare greu să o iau în fiecare dimineață de la capăt, dar băieții îmi transmit forța pe care o aveam altădată.  În urma intervențiilor chirurgicale pe care le-am suferit eu nu credeam că voi mai putea deveni tată. Dar iată că băieții mei sunt un miracol și eu sunt un norocos pentru că îi am”

Jonah LOMU, într-un interviu oferit în această toamnă în timpul Cupei Mondiale din Anglia

DUREREA OAMENILOR DIN RUGBY-UL MONDIAL

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×