A treia oară va fi cu noroc? România vrea să își ia revanșa în fața Canadei, sâmbătă, într-un meci test

Reprezentativa României își continuă seria meciurilor test, sâmbătă, pe stadionul Arcul de Triumf, de la ora 19:00 în direct pe TVR2, tricolorii vor întâmpina echipa Canadei.

Canada o necunoscută!?

La prima vedere Canada vine dintr-o zonă geografică unde rugby-ul nu este la prea mare căutare, însă dacă privim istoricul partidelor, și mai ales evoluția celor două reprezentative în ultimii 25 ani, echipa nord-americană pare favorită. Până acum România și Canada s-au mai întâlnit doar de două ori, de fiecare dată la turneul mondial, unde „frunzele de arțar”, cum sunt porecliți canadienii, au reușit să câștige de fiecare dată.

Primele încleștări

Primul succes a avut loc la Cupa Mondială din 1991. Cele două echipe s-au întâlnit pe 9 octombrie în cea de-a doua etapă a grupei a IV-a, primul duel a fost cât de cât strâns, „stejarii” cedând la doar opt puncte, scor 11-19. La această ediție a turneului, Canada a obținut cel mai bun rezultat la un Campionat Mondial, după ce a terminat pe poziția secundă în grupă și a primit un bilet spre sferturile competiției. Din nefericire pentru ei, au întâlnit reprezentativa All-Blacks, meci pierdut cu 29-13.

Dezamăgirea de pe Boet Errasmus

Cea de-a două întâlnire dintre cele două echipe a înregistrat și cea mai clară înfrângere pentru tricolori împotriva Canadei, scor 3-34. Partida s-a disputat în data de 26 mai 1995, în prima etapă a Campionatului Mondial din Africa de Sud. România și Canada au avut ca adversari în grupa principală a turneului reprezentativele Africii de Sud, gazda compețitiei, și Australiei. Cele două au mers braț la braț în următoarea fază a turneului. La aceea ediție „stejarii” au înregistrat trei înfrângeri.

Setea după succes

Surprinzător sau poate nu, săptămâna trecută într-un meci test disputat la Tbilisi, Canada a fost învinsă de reprezentativa Georgiei, deși la pauză aceasta conducea 12-9, scor final 15-19. Acest rezultat poate fi un bun exemplu pentru echipa României, care nu are de ce să se teamă, mai ales în acest moment, când  dispune de un lot bun, tânăr și talentat.

Articol scris de Adrian EUGEN / Sursa foto: www.frr.ro

Publicat: 12 11. 2013, 10:44
Actualizat: 12 11. 2013, 10:45