Acuzații dure pentru Alin Petrache. Ce scrie un site de rugby despre președintele FRR

Alin Petrache este subiectul principal într-un articol publicat recent de site-ul rugbyworld.com. Președinte Federației de Rugby a României este acuzat că a dus într-un punct critic sportul, deși atunci când a fost ales, în urmă cu 10 ani, susținea că va duce echipa națională în rândul celor mai puternice reprezentativele din sportul cu balonul oval.

Acest lucru nu s-a întâmplat. Nici măcat nu a stagnat, ci din contră, rugby-ul a ajuns la un „record dezastruos în competițiile internaționale„, după cum spune sursa. România, locul 13 în rândul celor mai puternice reprezentative ale lumii din rugby-ul mondial acum câțiva ani, a căzut sub echipe precum Germania și Spania. Cea mai dură acuzație care i se aduce lui Alin Petrache este ratarea calificării la Campionatul Mondial, pentru prima dată în istorie. România era una dintre puținele forțe ale lumii care nu au ratat vreo prezență la turneul final, dar, din cauza unui jucător neeligibil introdus pe teren, a fost exclusă pentru ediția din acest an.

Concluzia celor de la rugbyworld.com este că Petrache a încercat să revoluționeze rugby-ul românesc, dar a făcut contrariul acțiunilor promise în momentul alegerii. Articolul complet poate fi citit aici.

Din dorința de a-l înlătura pe Petrache, în decembrie 2018 mai mulți jucători și suporteri au semnat o petiție, prin care îl incriminau pentru „dezastrul” în care se găsește rugby-ul românesc. „Descalificat de la CM, rămas fără finanțarea de la forul mondial, cu rezultate internaționale dezastruoase la nivel de juniori, absent din media, cu una dintre ligile interne desființate anul acesta și cu multe echipe de seniori dispărute în ultimul timp, cu un număr de echipe de juniori la limita extincției, cu un număr de spectatori extrem de redus în competițiile interne și internaționale, cu rugbyul feminin, rugbyul în 7, rugbyul amator și cel școlar sau universitar aproape inexistente, cu o imagine internațională puternic afectată, rugbyul românesc se află într-un moment de cumpănă, cel mai greu de după al Doilea Război Mondial”, mai arată semnatarii petiției.

Conducerea FRR nu este în măsură să identifice și să aplice o strategie de dezvoltare pentru a păstra primul sport care a adus o medalie olimpică României în elita mondială. Este momentul ca să plece! De la Alin Petrache, fost căpitan al Stejarilor, așteptăm să arate că are onoare și să își dea demisia, împreună cu tot Colegiul Director și Biroul Federal. Îi mulțumim pentru realizările din trecut, ca jucător sau conducător, dar în acest moment el conduce rugbyul românesc în prăpastie„, sună o parte din petiție.

Până la apariția articolului, Alin Petrache nu a putut fi contactat de ProSport.

Publicat: 31 01. 2019, 13:45
Actualizat: 31 01. 2019, 13:46