„Lupii București”, echipă ce reprezintă România în Amlin Challenge Cup a debutat azi cu o victorie în sezonul 2011-2012 al competiției, după ce a învins pe teren proporiu, pe Crociati Parma, cu 37-7 (17-7).
Marcator a trei eseuri, Adrian Apostol (foto, la balon) a fost ales de câtre oficialii partidei disputate la Stadionul „Arcul de Triumf”, jucătorul meciului. „Aripa” (1,87m și 95 kg) ce evoluează în campionatul intern la Farul Constanța a vorbit, pentru ProSport, despre evoluția bună reușită în debutul Challenge Cup.
Felicitări pentru cele trei eseuri… Mulțumesc. Sincer, nu mă așteptam să fie atâtea. Sunt bucuros pentru această realizare, dar este și o reușită de echipă. Sper să continuăm tot așa!
Cum ai simțit jocul din teren? A fost un meci greu, exact cum ne așteptam, dar mă bucur că am trecut cu bine de el. I-am mai întâlnit și anul trecut am fost și atunci aproape de ei, dar acum am reușit o victorie la un scor mai liniștitor.
A fost un meci în care balonul a circulat în ambele compartimentele… Da, a fost un echilibru între grămada și treisferturi și zic eu, că ne-a ieșit ce ne-am propus la antrenament. A fost un câștig și faptul că cei de pe înaintare ne-au dat multe baloane ca să jucăm, dar și că ne-am câștigat de fiecare dată marginea și am fost siguri de acele baloane. La eseul al doilea, ai culcat balonul după ce ai căzut pe spate. Este o fază care se întâlnește doar la echipele mari… (râde) Nu mă așteptam să fie eseu, am fost și eu surprins. Mă aflam acolo jos și nu știu, așa am simțit în acel moment, a fost ceva de instinct, nu m-am gândit foarte mult. Care sunt calitățile pe care le ai pentru acest post? Viteza și forța.
Te-ai alăturat „stejarilor” exact cu o zi înainte de plecarea în Noua Zeelandă. Ce ai învățat în cele trei săptămâni petrecute acolo? Foarte multe lucruri, dintre care cel mai important pe care țin să îl spun, e că am învățat cum e să fi un jucător de echipă, să joci pentru colegi tăi. Pentru mine a fost o experiență bună, am venit parcă mai motivat de acolo, mai hotărât să arăt ce pot.
Urmează partida cu Stade Francais… Victoria de azi cu italienii ne dă alt moral pentru meciul de la Paris de săptămâna viitoare, astfel că mergem acolo mult mai încrezători și hotărâți să ne jucăm șansa. Ne așteptăm la un meci greu, mai greu decât azi, însă trebuie să arătăm că avem curaj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER