Anglia a câștigat Turneul celor Șase Națiuni la rugby!
Etapa a 4-a din Turneul celor Șase Națiuni s-a dovedit decisivă pentru desemnarea campioanei din 2017, astfel că prin victoria Țării Galilor în față Irlandei, Anglia, câștigătoare în partida cu Scoția și-a asigurat matematic prima poziție a clasamentului indiferent de rezultatul din ultima rundă. La Cardiff, Țara Galilor a reușit cea mai bună evoluție din actuala ediție a Turneului celor Șase Națiuni și chiar dacă Irlanda a deschis scorul prin Johnny Sexton, eseul lui George North i-a adus în avantaj pe galezii care prin concretizarea unei tentative de țintă, izbutită de Leigh Halfpenny au intrat la pauză cu un avantaj de 8-6, informează frr.ro.
După reluare irlandezii au trebuit să facă față în inferioritate numerică, Johnny Sexton văzând cartonașul galben înainte de finalul primei reprize însă Țară Galilor a profitat și același George North a mai înscris un eseu. Irlanda nu a avut puterea să revină, mai mult chiar defensivă galezilor a fost de netrecut, iar Jamie Roberts a dat lovitură de grație în mîntul 77 pentru o victorie cu rezultatul de 22-9.
Chiar dacă evoluția de pe Twickenham a italienilor anunță o partida dificilă pentru francezi la Roma, doar prima repriză a fost una echilibrată cu Sergio Parisse deschizând scorul în urmă unei pase a lui Carlo Canna, eseul lui Gael Fickou și loviturile de pedeapsa concretizate de Camile Lopez , asigurând pentru Franța un avantaj de cinci puncte la pauză.
În repriză secundă, Franța a dominat și alte trei încercări marcate de Virimi Vakatawa, Louis Picamoles și Brice Dulin au asigurat trupei antrenate de Guy Noves punctul bonus ofensiv, ultima reușită a partidei purtând semnătură italianului Angelo Esposito. Astfel Franța s-a impus la Roma cu rezultatul de 40-18.
Partida vedetă a etapei, disputată pe Twickenham, a fost practic un duel inegal între o echipa de neoprit a Angliei și una a Scoției asupra căreia presiunea mizei și-a spus cuvântul, scoțienii nereușind să repete evoluțiile apreciate din rundele anterioare. Până la pauză, Anglia conducea deja cu 30-7, scoțienii încasând un cartonaș galben încă din primul minut pentru că apoi să-l piardă pe Stuart Hogg, accidentat.
În repriză secundă s-a jucat în același sens, către terenul de țintă al scoțienilor, remarcatii partidei fiind Jonathan Joseph autor al unui hattrick și Danny Care cu a sa dublă, astfel Anglia și-a asigurat cel de-al doilea titlu consecutiv în Turneul celor Șase Națiuni și a eglat recordul de 18 victorii consecutive în partide test, deținut de Noua Zeelandă.
Ultima etapă va avea loc pe 18 martie, iar partida cap de afiș va avea loc la Dublin, unde se va decide dacă Anglia își va trece în cont Marele Șlem, respectiv trofeul Tripla Coroană.