Apelul României a fost respins! „Stejarii” vor rata Cupa Mondială din Japonia, federația e în pericol de faliment

Apelul formulat de Federația Română de Rugby în privința deciziei prin care „Stejarii” au fost excluși de la Cupa Mondială a fost respins. World Rugby a menținut decizia inițială, emisă de Comisia de Soluționare a Disputelor pe 15 mai. Din informațiile ProSport, această sentință poate însemna falimentul federației, deoarece pe lângă excluderea de la turneul final, forul intern mai are de achitat o amendă de 100.000 de lire sterline.

România a fost descalificată pentru că a folosit un jucător neeligibil, Sione Fakaosilea originar din Tonga, în opt partide din preliminariile Cupei Mondiale. Pentru fiecare meci în care a jucat, prima reprezentativă a primit o penalizare de cinci puncte.

După decizia inițială, ProSport a discutat cu om important din rugby-ul românesc. Federația Română de Rugby nu mai are bani, iar această decizie poate însemna falimentul federației, din două motive:

1. Banii care ar fi urmat să ajungă în conturi din partea IRB pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2019 nu vor mai ajunge în România.

2. Amenda uriașă pentru rugby-ul românesc, 100.000 de lire sterline.

România, Belgia și Spania sunt naționalele depunctate cu câte cinci puncte în clasament, pentru folosirea jucătorilor neeligibili. În urma acestei decizii, Rusia e sigură de prezența la Cupa Mondială 2019 din Japonia, deoarece urmează să ocupe locul lăsat liber de „Stejari”.
 

Publicat: 06 06. 2018, 18:51
Actualizat: 06 06. 2018, 19:38